Salonul Hunedorean al Cartii, editia a XIX-a
Incepere 17 octombrie 2018 10:00 pana la 20 octombrie 2018 20:00 Salveaza in agenda
Locatie Deva Mall
Eveniment adaugat de Delia Gavrila
Categorii: Targuri de carte
Biblioteca Judeteana „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Judetean Hunedoara si in parteneriat cu Complexul Deva Mall, organizeaza, in perioada 17-20 octombrie 2018, cea de-a XIX-a editie a traditionalului Salon Hunedorean al Cartii, eveniment cultural asteptat cu mare interes de toti iubitorii de carte din Deva si din judetul Hunedoara.
Editia din acest an a Salonului se desfasoara sub semnul sarbatoririi Centenarului Marii Uniri, fapt pe care il punem in evidenta in special prin prezenta la Deva a unor scriitori prestigiosi, care isi vor lansa carti dedicate acestei mari sarbatori a românilor. Subliniem in mod deosebit prezentarea impresionantului volum intitulat Cartea de Aur a Centenarului Marii Uniri, realizata de prof. Bogdan Bucur, o lucrare exceptionala ce ofera o veritabila cronica in imagini a pregatirii si infaptuirii Marii Uniri.
Pe langa volumele consacrate Centenarului Marii Uniri ce se vor lansa in prezenta autorilor, cele 128 de edituri din toata tara prezente la Salon vor avea numeroase titluri pe teme legate de faurirea României Mari. Acestora li se alatura edituri din Republica Moldova si Marea Britanie. Editurile hunedorene, ca de obicei, vor fi prezente si vor organiza lansarile unor scriitori cunoscuti sau care isi vor prezenta volumele de debut.
Editura Herald va fi de asemenea prezenta cu noutati editoriale semnate de unii dintre cei mai apreciati autori contemporani: Daniel Siegel, Ramana Maharshi, Chogyam Trungpa, Gabor Mate, Carl Sagan, Alice Miller, Carla Naumburg, Violet Oaklander, Alan Watts si multi altii.
Si aceasta editie a Salonului va fi un bun prilej pentru edituri, pentru distribuitorii de carte si documente audio-video, pentru scriitori, librari si bibliotecari de a cunoaste un public tot mai exigent, dornic sa fie bine informat, un public cu gusturi bine formate, interesat de tot ce este nou pe piata autohtona de carte. Avem deja un public numeros, de toate vârstele si ocupatiile, o mare familie de iubitori ai cartii care asteapta an de an cu bucurie si nerabdare acest eveniment.
Salonul va fi accesibil publicului zilnic intre orele 10.00 si 20.00, intrarea fiind gratuita.