Fondat de catre profetul Mani in secolul al III-lea d. Hr., maniheismul a ajuns sa-si revendice, in perioada sa de maxima expansiune, adepti de pe un vast teritoriu cuprins intre Africa de Nord si China. Conceput ca o sinteza a tuturor sistemelor religioase cunoscute pana atunci, in fapt un sincretism de conceptii dualiste zoroastriene, buddhiste (in special etice) pe care s-au grefat doctrine crestine si gnostice, maniheismul a dainuit si a avut o mare influenta timp de patru veacuri. Desi a disparut oficial in secolul al VII-lea (in Persia prin revigorarea zoroastrismului si persecutiile lui Bahran din 291, iar in Imperiul Roman prin decretul lui Theodosius din 381 si presiunile Bisericii crestine), conceptiile maniheene s-au facut simtite in China pana in sec. al XIV-lea, in Europa de sud-est pana in sec. al XVI-lea (bogomilii), iar in Occident pana in sec. al XIII-lea, cand erezia cathara, socotita de sorginte maniheeana a fost eradicata de catre Biserica catolica.

Lucrarea lui Isaac de Beausobre, L'Histoire critique du Manichee et du Manicheisme, constituie primul studiu sistematic si critic al maniheismului din epoca moderna. El are avantajul de a beneficia de o serie de surse despre doctrina maniheista publicate anterior, si se bucura de asemenea de aportul catorva inaintasi, care au impins limitele studiului maniheismului dincolo de doctrina crestina. Intuitia lui Beausobre este de a cerceta originile maniheismului in mediile iudeo-crestine timpurii, implantate in crestinatatea orientala, medii care vor produce marea parte a scrierilor apocrife, influentate si de extraordinarul spirit sincretic care domina spatiul respectiv in acea perioada. Beausobre considera ca maniheismul este incercarea de a adapta revelatia hristica la filosofia existenta deja in zoroastrism. Din acest punct de vedere, maniheismul nu mai este o simpla erezie doctrinara, o deviatie in interiorul doctrinei crestine, ci o incercare de sinteza a unor traditii religioase existente.

                                                                                              Gelu Sabau 

CUPRINS

Cuvant inainte   7

Viata lui Mani    7

Scrierile lui Mani si doctrina sa            11

Beausobre si studiul maniheismului            16

PRELIMINARII: Dificultatea de a oferi o idee justa si completa despre sistemul maniheist. Critica vechilor autori care s-au ocupat de acest subiect          21

CAPITOLUL I: Conceptia sistemului lui Mani asa cum reiese din relatarea lui Trybon si din Faptele disputei lui Archelaus            56

CAPITOLUL II: Principiile maniheismului. Examinarea primului principiu. Mani nu se crede nici Iisus Hristos, nici Sfantul Duh. Autoritatea pe care si-a atribuit-o            70

CAPITOLUL III: Al doilea principiu al maniheilor. Respingerea Vechiului Testament. Motivele acestei respingeri            95

CAPITOLUL IV: Vechiul Testament prost aparat de cea mai mare parte a Parintilor. Ce au crezut maniheii despre mantuirea lui Ioan Botezatorul si a iudeilor            117

CAPITOLUL V: Urmarea principiului maniheilor.  Erorile lor cu privire la cartile Noului Testament            130

CAPITOLUL VI: Cartile maniheilor. Cartile filosofilor sau ale profetilor neamurilor. Ideea lor despre profetie. Religia lui Zoroastru            150

CAPITOLUL VII: Despre profetiile atribuite de crestini lui Zoroastru. Alte profetii primite de manihei. Despre cartile Patriarhilor            175

CAPITOLUL VIII: Cartile lui Mani si ale principalilor autori ai sectei            193

Anexa 1: Scrisoarea lui Mani catre Marcel       211

Anexa 2: Teodoret: Compendiu al relelor mituri eretice  213

Anexa 3: Imnuri maniheene            219

Bibliografie          226

Index            229