Noua frontiera a religiei si stiintei

Colectia: MATHESIS
Traducator: alexandru anghel
Categorie: Lecturi filosofice, Stiinta pe intelesul tuturor
in stoc
021-319-40-60 / 0771-664-320
Interval orar: 9:00 - 17:00
"John Hick, filosof contemporan al religiei de orientare analitica si teolog, ne ofera o incursiune intr-una dintre cele mai controversate probleme ale istoriei noastre emotionale si intelectuale: raportarea omului la transcendenta prin intermediul trairii personale. In prima parte, lucrarea analizeaza religia in context amplu, istoric-cultural, din perspectiva institutionala, organizationala, in opozitie cu sentimentul religios, trairea spirituala. Principiul din spatele distinctiei este, sustine Hick, acela ca "miezul viu al religiei" este dat, de fapt, de sensul experientei personale - mistice, private - a transcendentei. A doua parte a cartii, cea mai provocatoare si mai actuala, se apleaca asupra relatiei dintre neurostiinta si trairea religioasa. Perspectiva autorului este aceea ca materialismul stiintific nu aduce argumente demolatoare relativ la validitatea experientei spirituale. Cartea prilejuieste cititorului o prezenta directa in miezul uneia dintre cele mai spectaculoase lupte ale cunoasterii: cea dintre fortele vazute - empirice si rationale - si cele nevazute, ale transcendentei spirituale."
Irina-Gabriela Buda, "Romania Libera"
*
"O carte provocatoare si foarte stimulativa... Hick a adus o contributie importanta si accesibila in dezbaterea dintre stiinta si teologie, care va largi orizonturi si va pune conceptii sub semnul intrebarii."
Mark Harris, Oriel College
*
"O aparare clara si atractiva a importantei experientei religioase, cu referire atat la ultimele descoperiri din domeniul neurostiintei cat si la o intreaga varietate de traditii religioase."
Keith Ward, Oxford University
*
Descrierea bibliografica a cartii: John Hick, Noua frontiera a religiei si stiintei. Experienta religioasa, neurostiinta si transcendentul, Traducere din limba engleza: Alexandru Anghel, Editura Herald, Colectia Mathesis, Bucuresti, 2012, 350 p.
CUPRINS
Prefata 7
Prefata la editia din 2010 9
PARTEA I 13
1. Religia ca Institutie Umana 15
Religia pre-axiala 15
Epoca axiala 17
Noile intuitii axiale 20
Religia ca institutie si religia ca spiritualitate / mistica 22
Bilantul institutional 24
Studiul "stiintific" al religiei 29
2. Spiritualitate si mistica 32
"Spiritualitate" si spiritualitate 32
Spiritualitate / mistica 40
Mistica unitiva 44
3. Ce este experienta religioasa? 53
Ce intelegem prin experienta religioasa? 53
Tipurile experientei religioase 54
O lume transformata 56
Sentimentul prezentei 60
Perceptii vizuale si auditive 62
Unele forme mai rare de experienta religioasa 65
Relatia dintre aspectul interior si aspectul exterior al religiei 67
4. Dupa roadele lor ii veti cunoaste 71
De la sublim la ridicol 71
In cadrul monoteismelor 75
In cadrul budismului 78
Roadele individuale si sociale 80
PARTEA II 91
5. Experienta religioasa pusa sub semnul intrebarii de neurostiinta 93
Perspectiva naturalista contemporana asupra lumii 93
Materialism religios? 97
Cauzalitate creier-constiinta 99
Dumnezeu si sistemul limbic 103
Meditatia si creierul 106
6. Rezerve si intrebari 111
Experienta religioasa ca aberatie mentala 111
Experienta religioasa si epilepsie 117
Meditatia si creierul 124
Drogurile si experienta religioasa 126
Constiinta pura 129
7. Identitate minte-creier? 135
Identificarea intrebarilor 136
Corelatia = eroarea identitatii 137
Comiterea erorii petitio principii 138
Teoria identitatii 141
Misterul constiintei 147
8. Teorii naturaliste actuale 152
Epifenomenalismul 152
Experimentele lui Libet 153
Constiinta ca produs social 155
Constiinta si evolutia 159
Constiinta ca proprietate emergenta 163
Naturalismul biologic 169
9. Posibilitatea alternativa 174
Plasticitatea creierului 175
Plasticitatea creierului observata in meditatia budista 177
10. Liber arbitru? 183
Libertate compatibilista si noncompatibilista 183
Dovezi experimentale 189
Indeterminarea cuantica 193
Problema autoreferintei 194
PARTEA III 201
11. Problema epistemologica 203
Situatia noastra epistemica 203
Principiul increderii critice 207
Increderea critica si experienta religioasa 209
Diferente si contradictii 213
12. Solutia epistemologica 218
Experienta ca interpretare 218
Niveluri de semnificatie 223
Libertatea cognitiva 226
13. Vreo religie anume? 232
Care religie? 232
Mantuirea 238
Raspunsuri la diversitatea religioasa 239
Exclusivismul 240
Inclusivismul 242
Pluralismul 243
De acelasi autor
Din aceeasi colectie
-
Noua frontiera a religiei si stiintei
-
Ideea de natura - O istorie a gandirii cosmologice europene
-
Filosofia stiintei - O introducere critica in teoriile moderne
-
Inteligibilitatea Naturii - Cum intelege stiinta lumea
-
Religie si stiinta
-
Mintea ca intamplare
-
Mintea. O scurta introducere in filosofia mintii
-
Cosmos
-
Creatia: un apel pentru salvarea vietii pe Pamant
-
Lumea si demonii ei: stiinta ca lumina in intuneric
-
Destramarea curcubeului - stiinta, iluzie si fascinatie
-
Odiseea umana. De la viata in copaci la intelegerea cosmosului
-
Un palid punct albastru
-
Originea Speciilor
-
Epoca ratiunii
-
Inventiile mele (Autobiografia)
-
Marele Tot: De la originea universului si a vietii pana la sensul existentei
-
Miliarde si miliarde: ganduri despre viata si moarte in pragul mileniului
-
Manastirea si microscopul: convorbiri cu Dalai Lama despre minte, mindfulness si natura realitatii
-
Istoria conflictului dintre religie si stiinta
-
Pestele din noi - O calatorie in istoria de 3.5 miliarde de ani a corpului omenesc
Cei care au cumparat aceasta carte au mai cumparat si:
-
Ideea de natura - O istorie a gandirii cosmologice europene
-
Inteligibilitatea Naturii - Cum intelege stiinta lumea
-
Mintea ca intamplare
-
Filosofia stiintei - O introducere critica in teoriile moderne
-
Cosmos
-
Religie si stiinta
-
Mintea. O scurta introducere in filosofia mintii
-
Creatia: un apel pentru salvarea vietii pe Pamant
-
Ce este omul? Antropologia actuala in lumina teologiei
-
Viata dupa moarte in credintele omenirii
-
Odiseea umana. De la viata in copaci la intelegerea cosmosului
-
Introducere generala in studiul doctrinelor hinduse
-
Masonerie oculta si initiere hermetica
-
Mintea Zen, Mintea Incepatorului
-
Istorie si taina la muntele Athos
-
Lumea si demonii ei: stiinta ca lumina in intuneric
-
Ortodoxie Masonica. Istorie - Rituri - Doctrine
-
Cartea intelepciunii lui Solomon
-
Vointa de a crede
-
Istoria filosofica si politica a ocultismului: magie, vrajitorie, spiritism si alchimie
-
Kabbala. Traditia secreta a occidentului - Stiinta Secreta
-
Evanghelii Gnostice
-
Originea Speciilor
-
Metafizica si Cosmologie orientala
-
Sfantul Pavel
-
Sinele de doua milioane de ani
-
Bardo Thodol - Cartea tibetana a mortilor
-
Devino ceea ce esti
-
Religia in formare
-
Misticism si logica si alte eseuri