Blogul Editurii Herald

Sorina Petrica este psiholog clinician si psihoterapeut cognitiv-comportamental, formator invitat al Asociatiei Multiculturale de Psihologie si Psihoterapie. Este licentiata in psihologie la Universitatea Babes–Bolyai din Cluj-Napoca si in pedagogie la Universitatea Bucuresti. Detine formare de lunga durata in Terapia Cognitiv-Comportamentala la ARTCC si este membra a Colegiului Psihologilor din Romania. Are experienta clinica in psihoterapia copilului si adolescentului, in psihoterapia adultului, in psihoterapia de familie si parenting.

Ananda Kentish Coomaraswamy (1877-1947) a fost metafizician, filosof, teoretician al esteticii si critic de arta, nascut in Ceylon, cunoscut pentru lucrarile sale, toate scrisa in engleza, dintre care amintim: The Dance of Siva; History of Indian and Indonezian Art; The Christian and Oriental, or True, Philosophy of Art; Hinduism and Buddhism; Figure of Speech or Figure of Thought; Time and Eternity. In 1930, Ananda Coomaraswamy a descoperit opera lui Rene Guenon, care l-a orientat definitiv catre „gandirea traditionala” devenind un colaborator constant al revistei „Etudes traditionnelles”. Impreuna cu Rene Guenon, Julius Evola si Frijtof Schuon, Ananda Kentish Coomaraswamy este unul dintre fondatorii curentului perenialist sau traditionalist care a dominat esoterismul primei jumatati a secolului al XX-lea. Dupa studii universitare la Londra, Ananda Kentish Coomaraswamy, fascinat de hinduism si budism, devine director de cercetare la Muzeul de Arte Frumoase din Boston, publica sute de articole despre istoria artei, estetica, simbolism. Parte din aceste articole sunt oferite cititorului roman in recenta aparitie editoriala Principiile artei traditionale (texte alese), traducere din limba engleza de Alexandru Anghel, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Philosophia perennis”, 2019, 272 p.

Mohanda Karamchand Gandhi (1869‒1948), supranumit de marele poet indian Rabindranath Tagore, „Mahatma“, adica „Marele spirit“, a fost unul dintre cei mai mari conducatori spirituali ai Indiei moderne, luptator pentru independenta tarii, in numele ideii ca opozitia civila este un drept innascut al tuturor cetatenilor, iar cand cineva se dezice de acest drept, nu mai poate fi considerat o fiinta umana. „Parintele poporului“, propovaduitor al filozofiei rezistentei nonviolente, satjagraha, bazata pe principiul yoghin ahimsa, este cel care a condus India spre proclamarea independentei in ziua de 15 august 1947, iar ziua lui de nastere, 2 octombrie, a fost proclamata de Organizatia Natiunilor Unite „Ziua Internationala a Nonviolentei“.

Daca interpretarea mea nu e gresita, ne aflam in mijlocul unei schimbari. Se petrece peste tot in jurul nostru, incet, abia observabila, dar foarte sigura. Treptat incepem sa legam cauza de efect. O mare parte din ceea ce numim tulburari – o mare parte din nemultumirile cu privire la ceea ce pana acum pareau a fi institutii stabile – nu e decat un semn de suprafata al unei apropiate regenerari. Opinia publica se schimba si nu ne trebuie decat un punct de vedere putin diferit ca sa transformam sistemul din trecut dintr-unul foarte rau intr-un sistem foarte bun pentru viitor. Incepem sa inlocuim acea virtute ciudata, incapatanarea – care nu e, de fapt, decat prostie – cu inteligenta, dar si sa inlocuim sentimentalismele molatice. Prima confunda rigiditatea cu progresul; a doua confunda moliciunea cu progresul. Capatam o perspectiva mai buna asupra realitatilor si incepem sa stim ca avem deja in lume toate lucrurile necesare unei vieti cat se poate de pline si ca le vom folosi mai bine odata ce invatam ce sunt si ce inseamna.

Inainte de inceperea descrierii principiilor de baza din kriyā yoga, as dori mai intai sa clarific pentru public scopul pentru care am scris aceasta carte. Ca sa inteleaga acest pas, cititorul trebuie sa afle ca mi-am dedicat multi ani cercetarii. Mai intai, in 1987, am fost initiat intr-o anume linie kriyā yoga, impreuna cu un grup de alte 300 de persoane. Dupa ce am practicat, mai mult de 10 ani, sub indrumarea acestei organizatii, am descoperit prin revelatie interioara ca acea cale nu era cea potrivita pentru a-mi atinge scopurile. Mai tarziu am aflat ca nu eram singurul; numerosi asceti care urmasera aceeasi cale si multi dintre colegii care o urmau erau dezamagiti de rezultatele lor, plecand sa isi continue calatoria spirituala in alte parti. Abia cu cativa ani in urma, dupa ce am citit cugetarile lui Shyama Charan Lahiri, am putut sa localizez cauzele din spatele acestor esecuri. Organizatia in grija careia ne-am lasat indrumarea spirituala pur si simplu nu urma regulile fondatorului kriyā yoga-ei.

Originea sariului (din limba sanscrita, „sati” – fasie de material, panglica, banda) se pierde in noaptea vremurilor, acesta fiind oglindit in cele mai vechi opere de arta  ale Indiei – sculptura, pictura, muzica si dans. Sariul este singura piesa de vestimentatie din lume care nu se coase. Vesmantul, reprezentand o simpla bucata de material, cu dimensiuni variind intre 4-8 sau chiar 12 metri lungime, a ajuns sa fie recunoscut in India, si nu numai, ca simbol al feminitatii, virtutii, frumusetii, al armoniei si veneratiei divine.

Intre 5-8 septembrie a avut la Moeciu de Sus, evenimentul major din acest an al Scolii de Medicina Samanica: cursul de Munay ki sustinut de Samanii Q´ero impreuna cu Echipa Scolii! Miruna Nagy si Radu Nagy au impartasit cu noi cateva impresii si imagini de la acest eveniment.

Camelia Alecu si-a dedicat ultimii 10 ani din viata invatarii terapiilor si tehnicilor de evolutie spirituala, dintre care 3 ani in centrul de yoga si terapii "Anahata Wellness Center" pe care l-a deschis in 2012. Aici a petrecut 3 ani minunati in care a experimentat si invatat multe despre yoga si despre ce inseamna viata spirituala; a fost un fel de pregatire a pentru ceea ce urma, pentru India. In 2015 a simtit ca e timpul sa merga mai departe si a plecat spre India pentru a aprofunda practica intr-un ashram. Am rugat-o pe Camelia sa ne povesteasca mai multe despre We love India proiectul la care lucreaza in prezent si evenimentele pe care le organizeaza.

Imagineaza-ti cum iubirea ar fi primul pas in orice demers educativ. Desi am fost invatati sa dam note oricarui lucru sau gest din preajma noastra, a masura cu unitatea iubirii ar fi cristalizarea revolutiei blande in educatie. Disciplina cu iubire, metamorfozele profesorilor prin mindfulness, conectarea autentica parinte-copil sunt versantii muntilor nostri interiori de pe care putem avea o priveliste imensa asupra nenumaratelor bucurii pe care relatiile sanatoase le pot oferi.

Pentru omul antic si primitiv, Luna era reprezentarea vizibila a feminitatii. Bineinteles, anticii nu intelegeau natura puterii pe care o venerau sub forma Lunii, dar ne putem da seama ca pentru ei era simbolul esentei femeii, in contrast cu esenta barbatului.

In miturile si obiceiurile descrise in capitolele care urmeaza sunt conturate sentimentele, reactiile pe care le aveau barbatii si femeile nu fata de o anume femeie, nici macar fata de femei in general, ci fata de feminitatea in sine, fata de principiul feminin care era si este – in ciuda miscarii feministe si a masculinizarii femeilor moderne – mobilul esential al femeii, forta care ii controleaza deopotriva viata fizica si pe cea interioara, psihologica.

Cuvintele mistic si misticism nu inceteaza sa prolifereze, indiferent de domeniul in care apar ele sunt insotite de un dinamism efervescent. Pentru a surprinde natura misticii crestine este nevoie de intelegerea unor miscatoare si secrete influente care si-au pus amprenta asupra caracteristicilor sale esentiale. Cuvantul „mistic” a aparut in secolul al XIV-lea, mai tarziu raspandindu-se si derivatele sale, fenomen care a adus cu sine extensia sensului si uneori chiar taierea radacinii religioase, incat astazi e un loc comun ca publicatiile despre fenomenul mistic sa sublinieze absenta contururilor precise ale termenului mistic, precum si a termenilor derivati. Dar aceasta constatare este insotita de necesitatea de a oferi o definitie de tip euristic destinata sa precizeze care este directia asteptata atunci cand se vorbeste despre mistica.

Mi-a placut mereu sa invat, dar mi-a displacut puternic la scoala. Cred ca undeva aici a stat pentru mine diferenta dintre educatie si invatamant – un aspect este despre explorare, curiozitate, descoperire si cunoastere, celalalt despre constrangeri, dogme, memorare si repetare a unor lucruri invatate pe de rost. Imi amintesc din scoala mai mult de umanitatea profesorilor decat de materiile predate, de discutiile despre lume, viata si relatii, decat despre notele la teste, de atentia lor la problemele noastre mai mult decat despre respectarea in litera de lege a unei programe prefabricate.

Mijlocul veacului al XIX-lea a fost, din perspectiva studiilor asupra esoterismului, unul al avantului, al dorintei de a cunoaste si de a descifra „taine”, de a redescoperi comori ale unei lumi uitate cu buna stiinta. Esoterismul a fost supus de-a lungul vremii represiunii, denigrarii si denaturarii; au facut-o autoritatile politice si religioase, din dorinta de a nu lasa sa se raspandeasca doctrine care ar fi indreptat gandurile oamenilor catre alte orizonturi, l-au denigrat cei care neavand acces la textele originale preluau idei contrafacute, evident rauvoitoare, l-au denaturat intelectualii care nu impartaseau ideile vehiculate de alte curente decat cele dragi lor!

Mindfulness este o practica pe care incerc sa o aduc atat in rolurile mele profesionale, de psihoterapeut, psiholog scolar, cat si in viata de zi cu zi. Am devenit mai constienta de beneficiile aduse de mindfulness si mi-am intensificat practica in momentul in care am inceput sa lucrez intr-o scoala privata, unde principiile si practica mindfulness fac parte din experienta zilnica a elevilor si profesorilor din aceasta scoala. 

Modul extrem de complex de a trata educatia, in stransa legatura cu sensul vietii a fost cuceritor pentru mine. Necesitatea educatiei de a cultiva o viziune integrala asupra vietii a transferat pentru mine discutia despre ce fel de educatie ar trebui sa ne preocupe si cum ar trebui sa arate ea, la marele DE CE, si la perpetua reintoarcere de fapt, la noi insine, la cunoasterea de sine, ca sursa principala a unei vieti sanatoase, atat pentru noi, cat si pentru ceilalti. Aici mi se pare esentiala discutia in educatie, la acest mod in care eu, prin prisma educatiei pe care o primesc, ma pot raporta la ceilalti, cum contribui la relatii sanatoase, stiind ca relationarea cu mine insumi si cu ceilalti este un principalul indicator al unei vieti fericite.

Asa cum avem haine in care ne simtim bine, la fel avem si parti interioare care nu sunt nici imature (modurile copil), nici inadecvate (modurile parinte), ci sanatoase. Daca ne lasam condusi de ele, reusim sa ne organizam bine viata, sa luam deciziile potrivite, sa rezolvam problemele si sa dezvoltam relatii. In aceasta situatie, suntem capabili sa evaluam si sa satisfacem cu succes nevoile noastre si pe ale celor din jur. Terapia schemelor numeste acest mod, adultul sanatos.

Barbarii din Europa Preistorica joaca un rol puternic in imaginarul secolului al XXI‑lea. Totusi, aceasta fascinatie nu este noua si o mare parte din perspectiva pe care oamenii moderni o au asupra trecutului preistoric se bazeaza pe perceptii, caracteristici si mituri ancestrale. Cuvantul „barbar” este folosit ocazional pentru a se face referire la persoane care manifesta un comportament violent, necivilizat. Aceasta atitudine este o mostenire a descrierilor facute de greci si romani la adresa locuitorilor din zona temperata a Europei care nu aveau o cultura scrisa si reflecta pozitia de superioritate adoptata de autorii clasici in textele din stiinta umanista, superioritate intemeiata in perioada Renasterii. Barbarilor li se atribuie, de cele mai multe ori, un statut de mana a doua, fiind considerati corupti si lipsiti de cultura, Untermenschen, pana cand au primit lumina prin intermediul limbii, culturii si civilizatiei mediteraneene.

Muzeul din Alexandria a fost locul de nastere al stiintei moderne. E adevarat ca, mult inainte de infiintarea lui, s-au facut observatii astronomice in China si Mesopotamia; de asemenea, matematica a fost cultivata cu oarecare succes in India. Insa in niciuna dintre aceste tari cercetarea nu a avut o forma unitara si consistenta; in niciuna dintre ele nu s-a facut apel la experimentul fizic. Trasatura caracteristica a scolii din Alexandria, ca de altfel a stiintei moderne, e aceea de a nu se fi limitat la observatie, ci de a se fi bazat pe studiul practic al Naturii.

Arthur Zajonc este un fizician si un ganditor de traditie antroposofica; el a predat si a condus cercetari la Amherst College timp de 35 de ani si a fost presedinte la Mind & Life Institute din 2012 pana in 2015.

ARTHUR ZAJONC: Unul dintre cele mai importante concepte cu care opereaza fizica cuantica este acela de „context” sau „relatie”. Priviti cei trei oameni din imagine (fig. 1.5). Care este cel mai mare? Cel de sus pare cel mai mare, nu? Din cauza liniilor de fundal, apreciem marimea obiectelor in raport cu contextul. Ceea ce vedem si apreciem nu este o cunoastere adevarata a marimii fizice, ci o impresie subiectiva. Corpurile au aceeasi marime, dar sunt privite in contexte diferite. Liniile sunt trasate diferit pentru cele trei corpuri si de aceea unele par mai mari decat celelalte, in functie de raportul pe care il au cu liniile.

Diogenes Laertios, poet, doxograf si biograf, a trait in secolul al III-lea d.H. si este cunoscut pentru celebra sa opera Despre vietile si doctrinele filosofilor. E un paradox ca sa se stie atat de putine lucruri despre Diogenes, cel care a consemnat tot ce se stia in vremea sa despre vietile si scrierile filosofilor de pana la el. Se fac multe aproximari, dar nu se cunoaste cu certitudine nici forma numelui sau, nici anii intre care a trait, nici orasul in care a trait si scris; istoricii filosofiei cred insa ca Diogenes Laertios nu a fost filosof si nici nu a apartinut vreunei scoli. Criticata, mai cu seama in vremurile moderne, cartea sa continua sa fie citita si reeditata, studiata, analizata. Unul dintre subiectele care mai starnesc controverse este cel privitor la sursele, la izvoarele folosite; se pare ca au fost de doua feluri: izvoare doxografice rezumative si compendii doxografice dezvoltate, ceea ce nu vrea sa spuna ca Diogenes Laertios nu ar fi citit opera lui Platon, a lui Xenofon si a multor altora.

Invataturile scolii Poarta Dragonului a daoismului Realitatii Complete pun accentul pe „cultivarea duala a esentei si a vietii”, mai intai prin cultivarea esentei si apoi a vietii, folosind atat exercitii interne, cat si externe, dar valorizand in special cultivarea interna. „Cainta” si „Adunarea Mintii pentru a Hrani Natura Esentiala” sunt in egala masura practici pentru cultivarea esentei, necesitand un timp si o energie considerabile pentru a stabili o fundatie buna.

Franciscus Mercurius van Helmont (1614-1699) a dus o viata itineranta pe langa curtile europene ale vremii, urmarand si raspandind in peregrinarile sale invatatura cabalistica, neoplatoniciana, mistica si vitalista a lui Paracelsus si a tatalui sau, Jan Baptist van Helmont (1577-1644). Medic, chimist si filosof, Jan Baptist van Helmont a trait toata viata la Bruxelles, a fost un neoplatonician fidel scolii lui Paracelsus. In lucrarea Ortus medicinae s-a aratat deceptionat de invatatura abstracta si pur silogistica a aristotelismului. Metoda sa era una naturala si experimentala si se inspira din doua surse principale: Biblia si Cartea Naturii. In interiorul acestei gnoseologii scripturale, teologice, hermetice si alchimice, chimia constituie paradigma epistemologica prin excelenta. Helmont se numea el insusi philosophus per ignem (filosof prin foc) si isi prezenta metoda ca fiind pyrotechnice philosophari, adica filosofie pirotehnica*. In chimie, care este arta separarii purului de impur, focul este cel care elimina ceea ce este imperfect in natura.

Renumit scriitor irlandez, laureat al Premiului Nobel pentru literatura, William Butler Yeats a fost atras de tanar de ocultism si misticism, si marturiseste aceasta chiar in primele randuri ale cartii sale Memorii, traducere din limba engleza de Anca Irina Ionescu, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Autobiografia”, 2017, 222 p. In 1886, W.B. Yeats pune bazele Lojii din Dublin a Societatii Hermetice, se imprieteneste cu poetul si pictorul George Russell, preocupat si el de misticism, spre surprinderea lui John Butler Yeats, tatal lui William, care incercase sa-si tina fiul departe de fenomene oculte.

Marturiseste cu sinceritate ca nu a avut bani sa-si cumpere un caiet si a inceput sa scrie pe foi. Sunt primele ganduri notate, luni, 5 august 1918, de Virginia Woolf  in jurnalul sau. In timp, acele foi au devenit tot mai multe, prinse la inceput cu clipsuri, apoi legate sub forma de caiete, de volume. La moartea Virginiei Woolf se adunasera 26 de volume din jurnal, din care Leonard Woolf, sotul Virginiei, a selectat cu atentie toate insemnarile care se refereau la scrierile Virginiei Woolf, insemnari care se incheie in martie 1941, cu cateva zile inainte de moartea scriitoarei. Personalitate remarcabila a literaturii engleze din prima jumatate a secolului al XX-lea, situata in avangarda modernitatii, Virginia Woolf si-a pus semnatura pe numeroase scrieri in proza, dintre care amintim: Calatorie in larg, Camera lui Jacob, Doamna Dalloway, Spre far, Orlando, Valurile, Intre acte, Eseuri. In anul 1953, Leonard Woolf a editat Jurnalul unei scriitoare, cuprinzand fragmente din jurnalul Virginiei Woolf. In limba romana o prima editie a Jurnalului a aparut la Editura Univers, in traducerea lui Mihai Miroiu, in 1980. In urma cu putin timp a aparut o noua versiune, in traducerea facuta de Anca Irina Ionescu, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Autobiografia”, 2019, 476 p.

Contemporan cu Albert Pike si Albert G. Mackey, Jirah Dewey Buck, mason si membru al Societatii Teosofice din Cincinnati (America) dar si al celei Internationale, a fost nu numai un membru activ al ordinului masonic, ci si un respectat autor de lucrari consacrate masoneriei. De putin timp, una dintre cartile sale este accesibila si cititorilor romani: Simbolismul francmasoneriei sau Masoneria mistica si marile misterii ale Antichitatii, traducere din limba engleza de Walter Fotescu, cuvant inainte si note de Vasile Zecheru, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Arta regala”, 2019.

Suntem atat de obisnuiti cu "neurostiintele", "interdisciplinaritatea", "bilateralitatea creierului", incat am putea rata socul pentru psihoterapii (dinamice sau cognitive, nu are a face!) pe care Allan Schore il anunta in cartea sa despre biologia mintii: o noua paradigma stiintifica este pe cale sa apara, un nou continent al cunoasterii se arata la orizont odata cu noile tehnologii IRM, adevarul EMOTIEI!

In ultimele decenii se observa o sporire a interesului pentru mistica renana, termen relativ recent, datand din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. La inceput a fost folosit termenul mistica germana, deutsche Mystik, dar nefericite conotatii politice au determinat folosirea expresiei rheinische Mystik, mistica renana, mistica vaii Rinului, din Tarile de Jos pana in Elvetia, trecand prin Germania si Franta. Mistica renana era caracterizata printr-o regiune bine delimitata, valea Rinului, printr-o epoca, secolul al XIV-lea, printr-o limba, limba populara de pe valea Rinului, germana Evului Mediu tarziu. Dincolo de controversele sau convergentele in privinta ariei tematice, teologii si filosofii sunt unanimi in a recunoaste ca mistica renana este una a fiintei, fundamentata pe Evanghelia lui Ioan, poate fi numita si „scolastica dominicana germana” si este reprezentata de Meister Eckhart si de discipolii sai Johannes Tauler si Heinrich Seuse.

Traim azi o epoca uimitoare, suntem inconjurati de device-uri, de tehnologii, lucruri, pe care acum 30 de ani doar pasionatii de lecturi sau filme SF le gustau, sub rezerva irealului. In acelasi timp, omul simte o dorinta de reintoarcere, de revalorizare a traditiei. Azi folosim telefoane cu 5G, dar ne bucuram si de rafinamentul unui portelan vechi de cateva secole sau a unei cantari fanariote. In acest postmodernism, oamenii se intereseaza tot mai mult de rugaciunea mintii, de isihasm, de spiritualitatea crestina. Incep sa afle ca isihasmul nu este doar o cale de mantuire /realizare a eremitului, un scop imposibil de atins de catre mirean. Afla ca pentru asta exista o metoda, exista niste surse de informatie… Exista dorinta de a experimenta, de a practica, fie si numai pentru armonizarea, optimizarea propriei vieti. 

Exista o placere in practicarea filosofiei si o desfatare chiar si in mirajele metafizicii, pe care le resimte oricare student, pana cand necesitatile brute ale existentei fizice il trag jos, de pe culmile gandirii, in balciul economic al competitiei si castigului. Am trait cu totii zile de aur in acel miez de vara al existentei cand filosofia era inca ceea ce Platon spunea ca este, „acea scumpa placere”; atunci cand dragostea pentru cel mai evaziv dintre adevaruri isi traia momentele de glorie in dauna poftelor carnale si a dependentei fata de lume. Traieste in noi mereu un jinduitor dor pentru acea ratacire precoce a intelepciunii. „Viata are sens”, spunem odata cu Browning, „iar a gasi acest sens e hrana si bautura mea”. Viata ne este in asa masura lipsita de sens, de o inutilitate si o vacuitate care ne aneantizeaza; ne luptam cu haosul din jurul si din interiorul nostru; vom crede insa pana la capat ca exista ceva vital si semnificativ in noi, pe care l-am putea cunoaste daca am sti sa ne descifram sufletele.

Dr. Allan Schore este, la ora actuala, unul din cei mai renumiti cercetatori in domeniul neuropsihologiei si un pionier in elaborarea si scrierea despre modelele neurobiologice integrative ale dezvoltarii. Lucrarea de fata, „Stiinta artei psihoterapiei”, ultima in trilogia despre ART (Terapia reglarii afectului) este de mare valoare pentru oricine e interesat de baza teoretica a atasamentului si reglarii afectului, caci aduna intr-un manunchi valoros dovezi clare si concludente din domeniu neurobiologiei, privind ceea ce este recunoscut ca esenta clinicii si teoriei psihanalice – comunicarea de la inconstient la inconstient intre analist si pacientul sau.