Blogul Editurii Herald

Adolf von Harnack (1851-1930) este considerat cel mai important teolog protestant german si istoric al religiilor de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-lea. Dupa studii la Universitatea din orasul natal, Dorpat, astazi in Estonia, apoi la Universitatea din Leipzig, Adolf von Harnack devine profesor extraordinarius la Leipzig, apoi profesor la universitatile din Giessen, Marburg si Berlin, unde a fost si director al Bibliotecii Regale. Adolf von Harnack a propus in lucrarile sale separarea dogmei de ceea ce el numea esenta crestinismului. Dintre cartile sale amintim: Das Wesen des Christentums; Kleine Schriften zur Alten Kirche; Marcion. Das Evangelium vom fremden Gott.

Nu mai este un secret, cred, pentru nimeni faptul ca parentingul nu este despre copii, ci este despre noi, parintii. Copiii nostri sunt darul nepretuit pe care il primim pentru a ne descoperi sinele nostru autentic, pentru a ne vindeca si pentru „a creste”. Exista o multime de carti de parenting care ne ofera sfaturi, care ne invata cum sa ii facem pe copii sa coopereze, cum sa gestionam diferite probleme de comportament. Parintii simt o presiune imensa deoarece se tem ca nu sunt parinti perfecti. In incercarea lor de a-si „repara” copiii se afunda tot mai mult in frustrari si in temeri ca dau gres in relatia cu copiii lor. Aceasta criza prin care trec parintii in confruntarea cu provocarile parentingului modern afecteaza, insa, nu numai relatia cu copiii, ci si dinamica intregii familii.

Termenii saman, samanism poseda, pentru multa lume, conotatii vagi, tainice, aproape fascinatorii. Pe plan mondial, aceasta orientare cunoaste astazi o dezvoltare apreciabila, prin organizarea constanta de congrese si intalniri cu larga participare, inclusiv online. S-au publicat si la noi, in ultimii ani, numeroase carti axate pe tematica respectiva, nu putine sub semnatura unui cercetator roman, Octavian Simu, incat misterele indepartatei discipline ne pot deveni tot mai accesibile, gratie unor abordari cuprinzatoare, efectuate la sursa. Un loc special in bibliografia samanismului il ocupa si un volum foarte original: Calea samanului. Un ghid pentru putere si vindecare  de Michael Harner (traducere din limba engleza de Constantin Stan, Editura Herald, 2014).

Recunosc ca atunci cand am primit invitatia de a citi aceste doua carti ,,Mindfulness - Pe locuri, fiti gata... respirati!” si „Familia constienta” am avut o strangere de inima. Cum piata este plina in momentul de fata de programe de mindfulness si de retete miraculoase de pastrat „zen-ul” cand copilul are un tantrum de nu-l mai opreste nici politia, ma asteptam ca aceste carti sa fie din aceasta categorie.

Traim o perioada extrem de interesanta in ceea ce priveste exersarea rolurilor parentale. Niciodata in istorie nu am avut acces la atat de multa informatie despre parentaj, si niciodata presiunea de a fi un „parinte perfect” nu a fost internalizata la un asemenea nivel. Cum oameni suntem si, in cel mai fericit caz, perfectibili doar ne putem numi, mecanismul vinovatiei creste exponential.

In noua carte Mindsight – Noua stiinta a dezvoltarii personale, aparuta de curand la Editura Herald, Dr. Siegel a sintetizeazat o gama larga de cercetari stiintifice cu aplicatii in viata de zi cu zi, care ne vor ajuta sa intelegem modul de functionare al creierului, si aduce noi abordari care ne ajuta sa ne stapanim emotiile, sa ne vindecam relatiile si sa ajungem la potentialul nostru maxim.

In biblioteca templului din Edfu, cel mai bine conservat dintre templele egiptene, un basorelief reprezinta doua personaje care inalta spre cer o paleta, de o parte si de cealalta auzul si vazul, Cuvantul si intuitia. In aceasta reprezentare, cartea este cea glorificata, cartea este purtatoare a sacrului care contine in mod potential toate scrierile. O carte de intelepciune, adevarata mostenitoare a inteleptilor, este asemanatoare unei piramide: construieste un monument in inima celui care percepe mesajul sau. Egiptenii, care au avut carti sacre si carti secrete, nu au avut preocuparea de a fixa revelatiile intr-o carte dogmatica ce ar contine adevaruri absolute si definitive. Cartea este invatatura esoterica, transmitere a unei spiritualitati, piatra a unui templu, legatura abstracta cu originile. Unii cercetatori duc consideratiile despre esoterism si mai departe sustinand ca trebuie sa distingem intre un esoterism de forma, legat de transmitere si destinatar si un esoterism ca mod de gandire. Acesta din urma implica diverse nivele de intelegere a unui text, literal, aparent, exoteric, la care se adauga unul sau mai multe mesaje ascunse, esoterice, comprehensibile numai initiatilor.

Daca esoterismul este conceput ca o doctrina comunicata unui numar restrins de initiati sau a carui intelegere, prin mijlocirea simbolurilor inteligente, este rezervata unei elite initiate in arcanele sale, atunci putem admite ca practic intreg budismul tibetan este esoteric. Nu sunt concepte, texte sau practici care sa nu poata fi interpretate dupa un sens ascuns sau necesitand o interpretare particulara pentru a revela elemente „secrete” care nu apar la o prima abordare, sustine Jean-Luc Achard.

Cand mintea creeaza constrangeri automate asupra simtului nostru de sine, astfel incat inclinam sa ne vedem pe noi insine ca separati de altii, cum putem proceda, ca indivizi si ca societate, pentru a ne largi cercul compasiunii si pentru a dizolva aceste procese de sus in jos automate? Strategia eficienta pare sa fie aceea de a ne ajuta unii pe altii sa ne vedem mintea cu claritate.

Magistrat si alchimist francez, Jean d’Espagnet (1564-1637) este cunoscut pentru operele sale esoterice: Le miroir des alchimistes, 1609; Arcanum Hermeticae philosophiae, 1616, si Enchiridion Physicae Restitutae, 1623. De putin timp, ultimele doua titluri amintite mai sus au aparut in limba romana: Filosofia antica restituita in puritatea ei. Opera secreta a filosofiei lui Hermes, traducere din limba franceza de Gabriel Avram, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Quinta essentia”, 2018, 232 p.

Despre sufism, Jean Chevalier spunea ca a existat cu mult inainte de a fi desemnat prin numele sau, denumirea de al soufi datand din secolul al VIII-lea. De-a lungul secolelor, sufismul s-a conturat ca o traditie, adica transmiterea unei intelepciuni de ordine divina, dar este totodata perpetuare in timp si reinnoire neincetata. Dintre fondatori si dintre reprezentantii varstei de aur a sufismului, amintim: Ibn Adham, Ibn Karrâm, Hallâj, Sohrawardi, Ibn Arabi, Rumi. Dar, timp de secole, sufismul i-a atras si continua sa o faca pe toti cei care doreau sa primeasca revelatia, sa aprofundeze aspectul esoteric (bâtin). Printre acestia se numara si Hazrat Inayat Khan (1882-1927), musulman indian, muzician si mare maestru sufi in ordinul Chishti, in care a fost initiat de maestrul sau Sayyed Abu Hashim Madani. Nu a fost un autor prolific, dar una dintre cartile sale a fost recent tradusa si in limba româna: Pasi pe cale, traducere din limba engleza de Walter Fotescu, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Intelepciunea inimii”, 2018, 210 p.

Au trecut sapte decenii de la una dintre descoperirile arheologice care a starnit multa agitatie in randul cercetatorilor iudaismului si a originilor crestinismului. Povestea este bine stiuta: in anul 1947, la Qumran, pe malul Marii Moarte, cativa pastori descopera intamplator o grota in care erau cateva vase de lut continind manuscrise ce au inflacarat imaginatia celor dispusi sa rescrie un capitol din istoria religiilor, desi editarea stiintifica a acelor manuscrise avea sa intarzie mult timp. Specialistii in istoria religiilor erau interesati de cercetarea paleografica si de contextual istoric care generase aceste manuscrise si rulouri de piele; in 1952 au fost descoperite grotele 3 si 4, ultima fiind pentru experti cea mai insemnata descoperire de la Qumran, deoarece in interiorul ei s-a descoperit un document cu accente iudeo-crestine.

Juan de Yepes y Alvarez (1542-1591), Sf. Ioan al Crucii, este unul dintre cei mai cunoscuti teologi spanioli, prezent in toate marile dictionare si enciclopedii teologice si filosofice ale lumii. Nascut intr-o familie saraca, orfan de tata din primele sale luni, Juan a fost incredintat de mama orfelinatului din Medina del Campo, unde si-a aratat de timpuriu inclinatiile spre artizanat. Tinarul Juan a dovedit nu numai inclinatie spre artizanat, ci si o extraordinara sensibilitate religioasa si artistica, remarcate de un binefacator instarit, care a hotarit sa-l trimita la studii la iezuitii din Medina del Campo, unde va primi o serioasa instructie clasica, inainte de a intra in ordinul carmelitan, in 1563, dupa obiceiul vremii, luindu-si numele de Juan de Santo Matia. A studiat apoi la Universitatea din Salamanca, in 1567 fiind hirotonisit preot. Dupa ce o intilneste pe Tereza de Avila, Juan de Santo Matia incepe o asidua munca de reformare a ordinului carmelitan, in anul 1568 fondind prima manastire a Ordinului Carmelitanilor Desculti, la Duruelo, in tinutul Avila, apoi la Alcala, ceea ce a stirnit furia celor care nu-i acceptau reformele, adversari care l-au incarcerat la sfirsitul anului 1577.

Ce puteti face ca sa aveti mereu o relatie incitanta care sa va ajute sa evoluati si sa nu aveti niciodata momente de blazare? Iata cateva sfaturi practice care sa va ajute sa aveti o relatie de invidiat!

Gnosticismul este un sistem de gindire filosofica si religioasa care face din cunoasterea lumii divine si a obiectelor ceresti singurul mijloc al mintuirii. Rezervata initiatilor, gnoza (din grecescul gnosis – cunoastere) le arata acestora secretul originii lor ceresti si mijloacele prin care sa revina la leaganul lor primordial.

Traim repede. Ne grabim sa mancam, sa ajungem la birou, sa iubim, sa ne culcam copiii, sa ne realizam sarcinile zilnice. Ne grabim sa fim si sfarsim prin a fi extenuati. Nu stiu daca furnicile sunt constiente de bobul pe care-l cara in spate. Nu stiu daca ele sunt constiente de misiunea lor. In aceste zile nu mai sunt sigur nici de noi oamenii, ca suntem atenti si constienti la ceea ce facem si mai ales CUM facem. Observ cum ne transformam in robotei mai rapid decat robotii care vor sa devina oameni.

De la inceputul istoriei sale, ateismul a fost de regula privit cu aversiune, ca o gandire subversiva in raport cu cea oficiala, o gandire eretica prin excelenta. Etimologia cuvantului ne lamureste foarte bine asupra acestui fapt: ateism provine din substantivul grecesc ἀθεότης, care la randul lui e derivat din adjectivul ἄθεος („ateu”), compus din prefixul privativ ἄ si substantivul θεος, „zeu”, care circula in Antichitate cu sensul de „fara zei”, adica de lipsa de pietate fata de zeii cetatii.

Va amintiti marea criza economica din anii ’30? Aveam o economie de consum infloritoare si toata lumea propasea; apoi, de pe o zi pe alta, somaj, saracie si oameni stand la cozi pentru a primi o masa calda gratuita. Ce s-a intamplat? Resursele naturale ale tarii – materia cenusie, forta fizica si materiile prime – erau departe de a fi epuizate, insa a survenit brusc o lipsa de bani, o asa numita depresiune financiara.

Ce fel de rol are jocul in dezvoltarea copilului? Care sunt ingredientele  cheie de care au nevoie copiii nostri pentru a creste frumos si a-si implini potentialul? Cum putem influenta fericirea si starea de bine in familie? Am stat de vorba cu trei specialiste in parentaj si iata ce recomandari ne-au dat pentru un plus de armonie si echilibru in cresterea copiilor.

Miscare spirituala afirmata in secolele II-III, redescoperita in plina modernitate, gnosticismul continua sa suscite deopotriva admiratie si nedumeriri. Gnosticul este cel care cunoaste, cel caruia ii este data o experienta a absolutului ca experienta prima si ultima. Clement Alexandrinul spunea ca „Gnoza este, ca sa spun asa, o desavirsire a omului ca om, care, prin stiinta lucrurilor dumnezeiesti, duce la desavirsire si purtarea si viata si cuvintul omului, in unire si de acord cu sine insusi si cu Cuvintul cel Dumnezeiesc.” Daca Clement Alexandrinul sau Evagrie Ponticul aminteau si discutau despre gnoza intr-un climat linistit, nu acelasi lucru este valabil si astazi cind simpla pronuntare a cuvintului „gnoza” provoaca indignare si condamnare in unele medii crestine. Tot Clement prefigura ca „pentru aceea sint acoperite de pilde tainele cele sfinte ale profetilor; sint pastrate pentru cei alesi si pentru cei pe care credinta lor i-a rinduit spre gnoza.” Acelasi invatat al lumii antice spunea ca pentru a ajunge la semintele gnozei este nevoie de perseverenta, de cautare, de cercetare vreme indelungata, de multa osteneala.

Asa cum scoala Pratyabhijñā este numita dupa Stantele recunoasterii lui Dumnezeu, scrise de Utpaladeva, la fel numele scolii Spanda provine dintr-unul dintre  textele sale fundamentale, si anume Spandakārikā, Stantele despre Vibratie. Filosofia scolii Pratyabhijñā se centreaza pe recunoasterea eliberatoare a identitatii autentice dintre suflet si Śiva, iar Doctrina Vibratiei pune in schimb accentul pe importanta experimentarii vibratiei sau pulsatiei constiintei, Spanda.

Strofele Sufletului

1. In noaptea intunecata,
cu spaime, de iubire inflacarata,
o, soarta fericita!
iesit-am,nestiuta,
cu pacea coborata-n casa mea.

Nu exista relatii de cuplu perfecte, asa cum nu exista parteneri perfecti, pentru ca asta ar insemna autosuficienta, automultumire. Exista doar parteneri mai mult sau mai putin potriviti, relatii functionale sau disfunctionale, iar altele undeva pe la mijloc. Pentru ce sa mai depunem efort daca relatia noastra este perfecta si merge de la sine, iar pentru noi insine, in plan personal nu mai putem aduce imbunatatiri. Evolutia personala nu ar mai avea sens.

„Prima data cand practicam meditatia, nu incepem «in mod corespunzator». Incepem «asa cum suntem». Este posibil chiar sa incepem intr-o maniera oarecum distorsionata sau confuza. Deoarece nu avem nicio idee legata de modul in care ar trebui sa incepem, o facem intr-un fel sau altul. Pur si simplu.

In anul 1945, in Egipt, la Nag Hammadi, o intamplare avea sa aduca la lumina – atat la propriu, cat si la figurat – cateva manuscrise vechi, cateva papirusuri aflate intr-un ulcior, texte care redeschideau discutia asupra scrierilor canonice. In aceeasi perioada, la Qumran erau descoperite manuscrise care se anuntau drept marea rasturnare arheologica a secolului al XX lea, scrieri cunoscute astazi sub numele de Manuscrisele de la Marea Moarta. Dincolo de aspectul spectaculos si de preocuparea presei interesate de senzational, documentele aduceau in discutie posibila existenta a unor texte crestine, altele decat cele canonice, dar si marturii despre literatura iudaica despre Apocalipsa. Amatorii de senzational au abandonat subiectul, acesta revenind specialistilor. Printre primii specialisti care au studiat manuscrisele descoperite la Nag Hammadi si au editat Nag Hammadi Codex s-au numarat Gilles Quispel, profesor de istoria crestinismului timpuriu la Universitatea din Utrecht, Henri-Charles Puech, titular timp de doua decenii ( 1952-1972) al catedrei de Istoria religiilor la Collège de France, si Pahor Labib, director al Muzeului Copt din Cairo, specialist unanim recunoscut in lume in domeniile egiptologiei si al studiilor copte.

„Copiii care au probleme emotionale din cauza unor traume sau din alte motive tind sa se rupa intr-un fel; ei isi vor anestezia simturile, isi vor infrana pornirile, isi vor bloca emotiile si si vor inchide mintea. Aceste acte le vor afecta profund cresterea sanatoasa si le vor amplifica problemele. In aceste conditii, nu vor putea avea o relatie corecta cu ceilalti si se vor inchide in ei.

Ibn Arabi (1165-1240) este un celebru filosof, mistic si ezoterist, nascut la Murcia, in Andaluzia, provenind dintr-o ilustra familie araba, originara din Yemen. A studiat la Sevilla disciplinele clasice ale islamului, a continuat studiile in diferite centre iberice si din Maghreb. In anul 1201 a parasit definitiv Peninsula Iberica, alegand alte teritorii, unde spera ca esoterismul sau sa nu starneasca atata neincredere cum o facuse in orasele prin care trecuse pana atunci. A calatorit succesiv prin Egipt, Siria, Irak, Anatolia, pentru ca in 1225 sa se instaleze definitiv in Damasc, unde va muri in anul 1240. Tatal sau a fost militar de cariera, in serviciul califului Yusuf, si a insuflat fiului sau cate ceva din ceea ce defineste cariera militara; la un moment dat, tanarul Ibn Arabi a avut o viziune pregnanta in care ii aparea Isus, primul sau maestru, dupa cum repeta cu insistenta, iar aceasta l-a determinat sa renunte la o posibila cariera militara. Treptat s-a retras din tumultul vietii optand pentru asceza si rugaciune.

De-a lungul a multe secole conceptul si campul de manifestare a misticii nu au putut fi separate de ansamblul teologiei. In lumea crestina incepand cu Bernard de Clairvaux se afirma o literatura mistica, care se inscrie in prelungirea mostenirii patristice, ca o reactie la scolastica, aceasta indepartandu-se tot mai mult de fundamentele contemplative. Incepand cu veacul al XIV-lea, mistica isi afirma autonomia, mai cu seama prin aparitia tratatului lui Gerson, Théologie mystique. Daca la inceput a fost un simplu adjectiv, cuvantul mistic desemneaza fie domeniul faptelor mistice (mistica), fie pe cei care trec prin experiente mistice (misticii). In celebrul Vocabulaire technique et critique de la philosophie, al lui André Lalande, se afirma ca starilor mistice le sunt proprii stergerea simbolurilor sensibile si a notiunilor gandirii abstracte si discursive, dar si contactul direct al spiritului cu realitatea posedata; daca prima trasatura nu este totdeauna evidenta, cea de a doua este proprie tuturor starilor mistice. In functie de natura realitatii posedate, se disting o mistica de imanenta si o mistica de transcendenta; prima este specifica misticilor hindusi, cea de-a doua misticilor evrei, crestini, musulmani.