Blogul Editurii Herald

Barbarii din Europa Preistorica joaca un rol puternic in imaginarul secolului al XXI‑lea. Totusi, aceasta fascinatie nu este noua si o mare parte din perspectiva pe care oamenii moderni o au asupra trecutului preistoric se bazeaza pe perceptii, caracteristici si mituri ancestrale. Cuvantul „barbar” este folosit ocazional pentru a se face referire la persoane care manifesta un comportament violent, necivilizat. Aceasta atitudine este o mostenire a descrierilor facute de greci si romani la adresa locuitorilor din zona temperata a Europei care nu aveau o cultura scrisa si reflecta pozitia de superioritate adoptata de autorii clasici in textele din stiinta umanista, superioritate intemeiata in perioada Renasterii. Barbarilor li se atribuie, de cele mai multe ori, un statut de mana a doua, fiind considerati corupti si lipsiti de cultura, Untermenschen, pana cand au primit lumina prin intermediul limbii, culturii si civilizatiei mediteraneene.

Muzeul din Alexandria a fost locul de nastere al stiintei moderne. E adevarat ca, mult inainte de infiintarea lui, s-au facut observatii astronomice in China si Mesopotamia; de asemenea, matematica a fost cultivata cu oarecare succes in India. Insa in niciuna dintre aceste tari cercetarea nu a avut o forma unitara si consistenta; in niciuna dintre ele nu s-a facut apel la experimentul fizic. Trasatura caracteristica a scolii din Alexandria, ca de altfel a stiintei moderne, e aceea de a nu se fi limitat la observatie, ci de a se fi bazat pe studiul practic al Naturii.

Arthur Zajonc este un fizician si un ganditor de traditie antroposofica; el a predat si a condus cercetari la Amherst College timp de 35 de ani si a fost presedinte la Mind & Life Institute din 2012 pana in 2015.

ARTHUR ZAJONC: Unul dintre cele mai importante concepte cu care opereaza fizica cuantica este acela de „context” sau „relatie”. Priviti cei trei oameni din imagine (fig. 1.5). Care este cel mai mare? Cel de sus pare cel mai mare, nu? Din cauza liniilor de fundal, apreciem marimea obiectelor in raport cu contextul. Ceea ce vedem si apreciem nu este o cunoastere adevarata a marimii fizice, ci o impresie subiectiva. Corpurile au aceeasi marime, dar sunt privite in contexte diferite. Liniile sunt trasate diferit pentru cele trei corpuri si de aceea unele par mai mari decat celelalte, in functie de raportul pe care il au cu liniile.

Diogenes Laertios, poet, doxograf si biograf, a trait in secolul al III-lea d.H. si este cunoscut pentru celebra sa opera Despre vietile si doctrinele filosofilor. E un paradox ca sa se stie atat de putine lucruri despre Diogenes, cel care a consemnat tot ce se stia in vremea sa despre vietile si scrierile filosofilor de pana la el. Se fac multe aproximari, dar nu se cunoaste cu certitudine nici forma numelui sau, nici anii intre care a trait, nici orasul in care a trait si scris; istoricii filosofiei cred insa ca Diogenes Laertios nu a fost filosof si nici nu a apartinut vreunei scoli. Criticata, mai cu seama in vremurile moderne, cartea sa continua sa fie citita si reeditata, studiata, analizata. Unul dintre subiectele care mai starnesc controverse este cel privitor la sursele, la izvoarele folosite; se pare ca au fost de doua feluri: izvoare doxografice rezumative si compendii doxografice dezvoltate, ceea ce nu vrea sa spuna ca Diogenes Laertios nu ar fi citit opera lui Platon, a lui Xenofon si a multor altora.

Invataturile scolii Poarta Dragonului a daoismului Realitatii Complete pun accentul pe „cultivarea duala a esentei si a vietii”, mai intai prin cultivarea esentei si apoi a vietii, folosind atat exercitii interne, cat si externe, dar valorizand in special cultivarea interna. „Cainta” si „Adunarea Mintii pentru a Hrani Natura Esentiala” sunt in egala masura practici pentru cultivarea esentei, necesitand un timp si o energie considerabile pentru a stabili o fundatie buna.

Franciscus Mercurius van Helmont (1614-1699) a dus o viata itineranta pe langa curtile europene ale vremii, urmarand si raspandind in peregrinarile sale invatatura cabalistica, neoplatoniciana, mistica si vitalista a lui Paracelsus si a tatalui sau, Jan Baptist van Helmont (1577-1644). Medic, chimist si filosof, Jan Baptist van Helmont a trait toata viata la Bruxelles, a fost un neoplatonician fidel scolii lui Paracelsus. In lucrarea Ortus medicinae s-a aratat deceptionat de invatatura abstracta si pur silogistica a aristotelismului. Metoda sa era una naturala si experimentala si se inspira din doua surse principale: Biblia si Cartea Naturii. In interiorul acestei gnoseologii scripturale, teologice, hermetice si alchimice, chimia constituie paradigma epistemologica prin excelenta. Helmont se numea el insusi philosophus per ignem (filosof prin foc) si isi prezenta metoda ca fiind pyrotechnice philosophari, adica filosofie pirotehnica*. In chimie, care este arta separarii purului de impur, focul este cel care elimina ceea ce este imperfect in natura.

Renumit scriitor irlandez, laureat al Premiului Nobel pentru literatura, William Butler Yeats a fost atras de tanar de ocultism si misticism, si marturiseste aceasta chiar in primele randuri ale cartii sale Memorii, traducere din limba engleza de Anca Irina Ionescu, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Autobiografia”, 2017, 222 p. In 1886, W.B. Yeats pune bazele Lojii din Dublin a Societatii Hermetice, se imprieteneste cu poetul si pictorul George Russell, preocupat si el de misticism, spre surprinderea lui John Butler Yeats, tatal lui William, care incercase sa-si tina fiul departe de fenomene oculte.

Marturiseste cu sinceritate ca nu a avut bani sa-si cumpere un caiet si a inceput sa scrie pe foi. Sunt primele ganduri notate, luni, 5 august 1918, de Virginia Woolf  in jurnalul sau. In timp, acele foi au devenit tot mai multe, prinse la inceput cu clipsuri, apoi legate sub forma de caiete, de volume. La moartea Virginiei Woolf se adunasera 26 de volume din jurnal, din care Leonard Woolf, sotul Virginiei, a selectat cu atentie toate insemnarile care se refereau la scrierile Virginiei Woolf, insemnari care se incheie in martie 1941, cu cateva zile inainte de moartea scriitoarei. Personalitate remarcabila a literaturii engleze din prima jumatate a secolului al XX-lea, situata in avangarda modernitatii, Virginia Woolf si-a pus semnatura pe numeroase scrieri in proza, dintre care amintim: Calatorie in larg, Camera lui Jacob, Doamna Dalloway, Spre far, Orlando, Valurile, Intre acte, Eseuri. In anul 1953, Leonard Woolf a editat Jurnalul unei scriitoare, cuprinzand fragmente din jurnalul Virginiei Woolf. In limba romana o prima editie a Jurnalului a aparut la Editura Univers, in traducerea lui Mihai Miroiu, in 1980. In urma cu putin timp a aparut o noua versiune, in traducerea facuta de Anca Irina Ionescu, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Autobiografia”, 2019, 476 p.

Contemporan cu Albert Pike si Albert G. Mackey, Jirah Dewey Buck, mason si membru al Societatii Teosofice din Cincinnati (America) dar si al celei Internationale, a fost nu numai un membru activ al ordinului masonic, ci si un respectat autor de lucrari consacrate masoneriei. De putin timp, una dintre cartile sale este accesibila si cititorilor romani: Simbolismul francmasoneriei sau Masoneria mistica si marile misterii ale Antichitatii, traducere din limba engleza de Walter Fotescu, cuvant inainte si note de Vasile Zecheru, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Arta regala”, 2019.

Suntem atat de obisnuiti cu "neurostiintele", "interdisciplinaritatea", "bilateralitatea creierului", incat am putea rata socul pentru psihoterapii (dinamice sau cognitive, nu are a face!) pe care Allan Schore il anunta in cartea sa despre biologia mintii: o noua paradigma stiintifica este pe cale sa apara, un nou continent al cunoasterii se arata la orizont odata cu noile tehnologii IRM, adevarul EMOTIEI!

In ultimele decenii se observa o sporire a interesului pentru mistica renana, termen relativ recent, datand din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. La inceput a fost folosit termenul mistica germana, deutsche Mystik, dar nefericite conotatii politice au determinat folosirea expresiei rheinische Mystik, mistica renana, mistica vaii Rinului, din Tarile de Jos pana in Elvetia, trecand prin Germania si Franta. Mistica renana era caracterizata printr-o regiune bine delimitata, valea Rinului, printr-o epoca, secolul al XIV-lea, printr-o limba, limba populara de pe valea Rinului, germana Evului Mediu tarziu. Dincolo de controversele sau convergentele in privinta ariei tematice, teologii si filosofii sunt unanimi in a recunoaste ca mistica renana este una a fiintei, fundamentata pe Evanghelia lui Ioan, poate fi numita si „scolastica dominicana germana” si este reprezentata de Meister Eckhart si de discipolii sai Johannes Tauler si Heinrich Seuse.

Traim azi o epoca uimitoare, suntem inconjurati de device-uri, de tehnologii, lucruri, pe care acum 30 de ani doar pasionatii de lecturi sau filme SF le gustau, sub rezerva irealului. In acelasi timp, omul simte o dorinta de reintoarcere, de revalorizare a traditiei. Azi folosim telefoane cu 5G, dar ne bucuram si de rafinamentul unui portelan vechi de cateva secole sau a unei cantari fanariote. In acest postmodernism, oamenii se intereseaza tot mai mult de rugaciunea mintii, de isihasm, de spiritualitatea crestina. Incep sa afle ca isihasmul nu este doar o cale de mantuire /realizare a eremitului, un scop imposibil de atins de catre mirean. Afla ca pentru asta exista o metoda, exista niste surse de informatie… Exista dorinta de a experimenta, de a practica, fie si numai pentru armonizarea, optimizarea propriei vieti. 

Exista o placere in practicarea filosofiei si o desfatare chiar si in mirajele metafizicii, pe care le resimte oricare student, pana cand necesitatile brute ale existentei fizice il trag jos, de pe culmile gandirii, in balciul economic al competitiei si castigului. Am trait cu totii zile de aur in acel miez de vara al existentei cand filosofia era inca ceea ce Platon spunea ca este, „acea scumpa placere”; atunci cand dragostea pentru cel mai evaziv dintre adevaruri isi traia momentele de glorie in dauna poftelor carnale si a dependentei fata de lume. Traieste in noi mereu un jinduitor dor pentru acea ratacire precoce a intelepciunii. „Viata are sens”, spunem odata cu Browning, „iar a gasi acest sens e hrana si bautura mea”. Viata ne este in asa masura lipsita de sens, de o inutilitate si o vacuitate care ne aneantizeaza; ne luptam cu haosul din jurul si din interiorul nostru; vom crede insa pana la capat ca exista ceva vital si semnificativ in noi, pe care l-am putea cunoaste daca am sti sa ne descifram sufletele.

Dr. Allan Schore este, la ora actuala, unul din cei mai renumiti cercetatori in domeniul neuropsihologiei si un pionier in elaborarea si scrierea despre modelele neurobiologice integrative ale dezvoltarii. Lucrarea de fata, „Stiinta artei psihoterapiei”, ultima in trilogia despre ART (Terapia reglarii afectului) este de mare valoare pentru oricine e interesat de baza teoretica a atasamentului si reglarii afectului, caci aduna intr-un manunchi valoros dovezi clare si concludente din domeniu neurobiologiei, privind ceea ce este recunoscut ca esenta clinicii si teoriei psihanalice – comunicarea de la inconstient la inconstient intre analist si pacientul sau.

Allan Schore scrie despre revigorarea, despre readucerea la viata, despre trezirea partii indepartate - lasate in adormire, precum „frumoasa” din padurea copilariei noastre. Care e padurea? Acum stim, e propriului inconstient. Cine e frumoasa? Ei bine, aflam de la Schore, o cheama Emisfera Dreapta. Apartine unei familii, a Creierului, are o identitate anume si o misiune clara: Face Dreptate Afectului! N-a avut aceasta emisfera o soarta mai buna decat aceea a continentelor scufundate... Ei bine, despre recuperarea acestei Atlantide e cartea lui Schore, despre un nou pamant, despre o noua psihologie, despre recuperarea si aducerea omului mai aproape de umanitatea lui printr-o terapie nascuta din noua paradigma: a emisferei drepte si a afectului. 

De cand Cei 300 au reintrat in viata noastra prin revizitarea cinematografica a memorabilului sacrificiu al regelui Leonidas si a celor 300 de razboinici ai sai in batalia de la Termopile din 480 iHr impotriva persilor lui Xerxes, spartanii si spartanismul anima setea de istorie si imaginarul contemporan. Cartea lui Paul Cartledge, specialistul de frunte la ora actuala in istoria si civilizatia Spartei, este un prilej pentru a trece din imaginar in istoria reala. Sub mana dibace a lui Cartledge, cititorul ia contact cu istoria intricata a spartanilor si a surselor prin care aceasta este cunoscuta, de la vremurile cele mai indepartate ale Spartei pana la decaderea, pricinuita inclusiv de propriile ei politici.

Ideea ca mediul modeleaza creierul este una explicita, chiar daca detaliile sunt incomensurabil de complexe. Ganditi-va la un sambure de grau. Nu conteaza cat de buna este samanta din punct de vedere genetic, pentru ca factori precum lumina, calitatea solului si irigatia trebuie sa actioneze asupra ei intr-un mod corespunzator daca se doreste ca aceasta sa germineze si sa ajunga o planta matura sanatoasa. Doua seminte identice cultivate in conditii diferite vor da nastere la doua plante diferite: una inalta, robusta si fertila; cealalta, pipernicita, ofilita si neproductiva. Cea de-a doua planta nu este bolnava: ei doar i-au lipsit conditiile necesare pentru a-si atinge potentialul maxim. Mai mult de atat, daca va fi atinsa de vreo boala in timpul existentei sale, va fi usor sa vedem cum un mediu prea putin propice a contribuit la slabiciunea si sensibilitatea ei. Acelasi principiu se aplica si creierului uman.

Stiinta si religia (teologia) Occidentului sunt intr-un permanent conflict. Geniul religiei distinge credinta si miracolul ca fundament al ei. Stiinta sustine ca idealuri ale sale faptul si legea. Religia este in mod necesar ilogica, in timp ce stiinta este materialista si, multumita amandurora, omenirea este la fel de departe de orice cunoastere reala a naturii si destinului sufletului cum a fost cu o mie de ani in urma. Conflictul acesta a fost intretinut timp indelungat; este un razboi dus pana la moarte; atat stiinta, cat si religia sunt in curs de reformare si, cu mult inainte ca batalia sa inceteze, se va constata ca niciunul dintre combatantii initiali nu mai exista decat prin intermediul progeniturilor lor de origine dubioasa sau cu obarsie straina.

Omul nu trebuie sa se teama de nimic cata vreme vointa lui este buna si nici sa se mahneasca atunci cand nu poate s‑o arate prin faptele sale; el nu trebuie sa creada ca s‑a indepartat de virtute cata vreme gaseste in sine o adevarata vointa buna, caci intreaga virtute si tot binele se afla in vointa. Nimic nu te va tulbura daca vointa ta este dreapta si adevarata: nici iubirea, nici umilinta, nici virtutea. Insa ceea ce tu vrei cu intreaga ta putere si vointa, tu posezi deja, si nici Dumnezeu, nici vreo creatura nu‑ti poate lua ceea ce ai, cata vreme vointa ta este cu adevarat si intru totul divina si folosita in prezent. Prin urmare, nu spune: „Eu as dori binele…”, ceea ce ar fi pentru viitor, ci: „Eu vreau binele acum”. Or, ia bine aminte: daca vreau sa am un lucru – chiar daca acesta se afla la mare departare –, il am intr‑adevar, il am mai bine decat lucrul aflat pe genunchii mei, dar pe care nu‑l vreau.

Jurnalul unei scriitoare (Autobiografia) reprezinta un ghid nepretuit de indrumare prin mintea si sufletul Virginiei Woolf, pus la punct de catre sotul ei, Leonard Woolf, prin selectia unor fragmente semnificative din jurnalele pe care le-a tinut timp de 27 de ani. Acesta a ales insemnari despre ce facea si ce gandea scriitoarea, despre oamenii cu care se intalnea – adesea, importanti scriitori contemporani –, dar, mai ales, despre cartile ei. Aflam partea nevazuta a creatiei sale, gandurile ce ii insoteau lucrarile pe masura ce erau scrise, precum si zbaterile neincetate ale autoarei fata in fata cu critica la care erau supuse. In plus, vom citi si minunate fragmente de opinii personale legate de lecturile sale. Redam mai jos 2 fragmente care reprezinta o analiza a solului din care a luat nastere opera nemuritoare a acestei scriitoare, care continua sa fie atat de actuala.

‒ Boala cea mai raspandita despre care vorbesc batranii cei sfinti, a inceput parintele Maximos, este ignoranta. In limbajul lor insa „ignoranta” nu inseamna lipsa informatiilor corecte sau a cunoasterii intelectuale. Ceea ce inteleg ei [prin acest termen] este faptul ca inima il ignora pe Dumnezeu si, din cauza absentei acestei experiente directe a lui Dumnezeu, fiintele umane nu pot intelege ce inseamna sa traiesti despartit de El. Prin urmare, nu-si dau seama cat de cumplita este privatiunea si nenorocirea lor.

Dumnezeu Atotputernicul a plamadit la inceput Cerul si Pamantul si toate lucrurile ce tin de ele, iar la sfarsit pe cei doi oameni din care se trag toate stirpele, Adam si Eva, si descendenta lor s-a inmultit si s-a imprastiat in toata lumea. Si dupa ce a trecut o vreme, neamul omenesc s-a deosebit: unii erau buni si cu dreapta credinta, dar mult mai multi s-au intors dupa poftele Lumii si au nesocotit poruncile lui Dumnezeu; pentru aceasta Dumnezeu a inecat Lumea in Potop si toate vietatile Pamantului, mai putin acelea care erau in Arca cu Noe.

Pe 4 aprilie se împlinesc 87 de ani de cand s-a nascut cineastul rus, Andrei Tarkovski (1932-1986), considerat a fi creatorul filmului crestin prin excelenta.  Arta lui abunda in simboluri si elemente sacre ce au fost interpretate si de scriitorul, eseistul și teoreticianul isihasmului, Vasile Andru (1942-2016), in cartea Terapia destinului (2017) in care autorul vorbeste despre dimensiunea spirituala a filmului Sacrificiul:

Tulburarile de personalitate reprezinta o categorie unica in spectrul bolilor mintale. In timp ce o persoana care sufera de anxietate sau depresie are uneori simptome care o scot din normalitate, o persoana cu tulburare de personalitate, cel mai adesea nu reuseste sa isi constientize emotiile si cel mai probabil ajunge sa experimenteze emotii contradictorii. Volumul Borderline: cum sa traiesti alaturi de o persoana cu emotii extreme de Paul T. Mason si Randi Kreger, aparut in 2018 la Editura Herald, a ajutat deja multi oameni care au prieteni si rude ce sufera de tulburarea de personalitate borderline sa inteleaga aceasta tulburare distructiva, sa stabileasca limite si sa-si ajute persoanele apropiate sa nu mai apeleze la comportamente periculoase. Aceasta editie revizuita integral a fost actualizata cu ultimele cercetari despre tulburarea de personalitate borderline si cuprinde informatii despre aptitudinile de adaptare si de comunicare pe care le poti folosi pentru a-ti stabiliza relatia cu persoana apropiata care sufera de aceasta afectiune.  

Sursa straluceste pura in lumina;

Bratele râului se revarsa in intuneric.

A te atasa de lucruri este, cu siguranta, iluzie;

sa le vezi in identitatea lor

tot nu este iluminare.

Sekitō Kisen, Sandōkai

Emily Perl Kingsley a scris o poveste minunata, in 1987, intitulata „Welcome to Holland”, in care descria ca a avea un copil cu o dizabilitate este ca si cum ai planifica o excursie in Italia, dar apoi ai ateriza pe neasteptate in Olanda. Sensul povestii este acela ca Olanda, chiar daca nu este Italia, tot reprezinta un loc frumos in care te poti afla la un moment dat. Ani mai tarziu, Susan F. Rzucidlo a scris „Welcome to Beirut (Beginner’s Guide to Autism)”, despre cum a avea un copil cu TSA este ca si cum ai ateriza in Beirut, cu bombe cazand peste tot in jurul tau, cu incetari ocazionale ale focului, dar fara a sti cand va incepe urmatorul atac inamic, de unde va veni sau cine este cu adevarat inamicul. Ma identific cu cele scrise de ea.

Rumi este unul dintre cei mai cunoscuti poeti persani, un personaj venerat din Turcia pana in Extremul Orient. Jalal al-Din Rumi (1207-1273) s-a nascut la Balkh, in Afganistanul de astazi, era fiul unui mistic si teolog renumit, Baha’ al-Din Walad, care, de frica invaziei mongole, si-a protejat familia plecand in exil, un exil care l-a purtat la Mecca, apoi la Damasc unde tanarul Jalal si-a desavarsit formatia intelectuala, pentru a se stabili in Anatolia, numita Rum, tara a grecilor, de unde si supranumele de Rumi. Jalal datoreaza o parte din instructie tatalui, iar dupa moartea acestuia lui Burhan al-din Muhaqqiq, cel care l-a introdus pe tanarul Jalal in stiintele spirituale, asa incat la moartea lui Burhan (1240) Jalal al-Din incheiase studiul stiintelor exterioare si parcursese gradele spirituale ale ascezei si ale contemplarii interioare, fiind deja o personalitate mistica recunoscuta. Invatatura sa aduna in jurul sau un mare numar de discipoli atrasi de renumele sau. Operele majore ale lui Rumi sunt opere poetice: Divan-e Shams si Mathnawi.

Un indragostit a fost despartit de iubita lui vreme de sapte ani, rastimp in care nu a incetat nicio clipa s‑o caute. In cele din urma stradania si perseverenta i‑au fost rasplatite, potrivit fagaduielii: „Cauta si vei gasi“ si „Oricine va fi facut bine cat un fir de praf, acela il va zari“. Intr‑o noapte, pe cand ratacea prin oras, a fost urmarit de niste strajeri si, ca sa scape de acestia, s‑a refugiat intr‑o gradina unde si‑a gasit iubita indelung cautata. Intamplarea aceasta i‑a dat prilejul sa reflecteze cat de des „oamenii urasc lucrurile care sunt bune pentru ei“, astfel ca i‑a binecuvantat pe strajerii necio­pliti datorita carora si‑a regasit iubita.

Etruscii continua sa fie cufundati in mister, despre civilizatia etrusca pastrandu-se putine marturii, cele mai multe ajungand prin mijlocirea grecilor si romanilor. Se stie ca limba etrusca este dificil de inteles, ceea ce face dificila traducerea inscriptiilor etrusce in limbile moderne. In privinta religiei, istoricii sunt unanimi in a-i considera pe etrusci poporul cel mai religios al lumii antice, fiind adeptii politeismului. In plan cultural, etruscii secolelor VIII-VI i.Hr. au jucat un rol considerabil in avantul cultural al Italiei, fiind mijlocitori intre greci si romani.