Un mileniu de alchimie, de Bogdan Mandache - Blogul Editurii Herald - Editura Herald

Cum comand cărţi

1Va logati sau creati un cont nou.
2Adaugati un produs in cos si finalizati comanda.
3Beneficiati de transport gratuit pentru comenzi mai mari de 100 RON.

Pentru orice nelamuriri va stam la dispozitie la contact [ @ ] edituraherald.ro. Va multumim!

 

 

Program Showroom

Lu-Vi 9:00 - 17:30

Telefoane

0771-664-320, 021-3194060, 021-3194061

CREARE CONT

Nume complet

*

E-mail

*

Confirmare E-mail

*

Parola

*

Confirmare parola

*

Antispam ( 5 + 3 =)

*

Ati uitat parola?

*

Blogul Editurii Herald

Descopera cartile care te transforma!

  • Acasă
    Acasă This is where you can find all the blog posts throughout the site.
  • Categorii
    Categorii Displays a list of categories from this blog.
  • Etichete
    Etichete Displays a list of tags that have been used in the blog.
  • Bloggeri
    Bloggeri Search for your favorite blogger from this site.
  • Echipe de Blog
    Echipe de Blog Find your favorite team blogs here.
  • Autentificare
    Autentificare Login form
04
Mar

Un mileniu de alchimie, de Bogdan Mandache

Postat : în categoria: Noutati Herald
  • Font size: Larger Smaller
  • Imprimați

Stiinta misterioasa, alchimia a atras de-a lungul vremii oameni venind din orizonturi diferite ale cunoasterii, ale pozitionarii sociale, ale confesiunii religioase, toti atrasi de curiozitatile unei arte care continua sa atraga, dincolo de esecurile si dezamagirile celor care vedeau in alchimie un pur exercitiu de transformare a metalelor, neintrezarind ca adevarata alchimie cauta sa descopere starea superioara a lucrurilor umane. Biblioteca alchimica este alcatuita din zeci de mii de volume scrise de mii de autori si este extrem de diversa mai cu seama datorita terminologiei care a variat de la o epoca la alta, de la un autor la altul; un subiect controversat inca este aria geografica in care s-a nascut alchimia: sa fi fost Babilonul, sau Egiptul, de ce nu Grecia?

Alchimia a evoluat odata cu arta prelucrarii metalelor, cu experientele chimice, cu noile abordari culturale; in acelasi timp, in fata asaltului exercitat de profani, alchimistii au ales un limbaj incifrat care a ascuns adevaratul inteles de ochii neinitiatilor. Despre alchimie s-a scris mult si cu temei, cu masura, cu stapanire a temelor, operei si termenilor, dar si cu diletantism in dorinta de a atrage un public dispus sa accepte elucubratii, deloc interesat sa treaca dincolo de suprafata lucrurilor. S-au scris istorii, s-au redactat dictionare, s-au realizat antologii de texte alchimice. Amintesc doar cateva: Dom Antoine-Joseph Pernéty, Dictionnaire mytho-hermétique; Françoise Bonardel, Philosopher par le Feu. Anthologie des textes alchimiques; Christian Montésinos, Dictionnaire raisonné de l’alchimie et des alchimistes; Marcelin Berthelot, Collection des anciens alchimistes grecs; Eugène Canseliet, L’Alchimie expliquée sur ses textes classiques; Walter Scott, Hermetica. In Romania nu au existat preocupari in domeniul alchimiei, motiv pentru care atunci cand chingile ideologice au cedat, editurile nu au avut un program coerent de traduceri, cele mai multe alegand varianta facila a traducerii unor titluri nesemnificative cultural, dar atragatoare pentru neinstruiti. Singura editura din Romania care a asumat un program editorial autentic in domeniul traducerilor textelor alchimice majore este Herald, care in colectia „Quinta Essentia” a publicat lucrari esentiale, definitorii pentru Marea Opera, lucrari avand autori, printre altii, pe: Hermes Trismegistos, Basile Valentin, Johann Valentin Andreae, Cornelius Agrippa von Nettesheim, Paracelsus, John Dee, Michael Maier, Nicolas Flamel, Nicolas Lenglet du Fresnoy, Jean d’Espagnet. De curand in aceeasi colectie a aparut un nou titlu: Alchimistii de-a lungul secolelor, de Arthur Edward Waite, traducere si prefata de Gabriela Nica si Marius Cristian Ene, 2019, 320 p.

 

 

Albert Edward Waite (1857-1942) a fost un scriitor englez, nascut in America; de tanar a fost preocupat de esoterism, de misticism, de ocultism, de alchimie, de tarot. A fost membru al Ordinului Hermetic „Golden Down”, a creat setul de carti de tarot Rider-Waite, a fost membru al ordinului masonic. Dintre cartile sale amintim: The Book of Ceremonial Magic; The Holy Kabbalah; A New Encyclopedia of Freemasonry; The Pictorial Key of the Tarot, Being Fragments of a Secret Tradition Under the Veil of Divination. Studiind alchimia, Waite a fost atras mai putin de latura spirituala a operei alchimice, punand accent mai curand pe transformarea metalelor de baza in metale nobile:

 

„Scopul meu in publicarea acestei carti este stabilirea adevaratei naturi a experimentelor hermetice printr-o povestire despre acei oameni care le-au realizat si pe care simpla relatare a vietii lor ii arata ca fiind preocupati de transmutarea metalelor. [...] Lectia admirabila pe care trebuie sa o invatam de la alchimisti este exaltarea lucrurilor in virtute, dincolo de abilitatea bruta a Naturii.”

 

Cautand sensul unei praxis alchemiae, prefacerile primei materia pentru desavarsirea lui Magnum Opus l-au condus pe A.E. Waite printr-un labirint in care puncte de reper i-au fost ilustri alchimisti care au trait pe parcursul aproape a o mie de ani, de la Geber pana la Joseph Balsamo, neocolindu-i pe Avicenna, Albertus Magnus, Toma d’Aquino, Roger Bacon, Raymundus Lullus, Arnaud de Ville-Neuve, Nicolas Flamel, Basile Valentin, Bernard Trevisanul, George Ripley, Paracelsus, John Dee, Henry Khunrath, Michael Maier, Jacob Böhme, Michael Sendivogius, Helvetius.

Primii carturari cu serioase preocupari de alchimie, amintiti de Waite, au fost arabi (Geber, Rhais, Alfarabi, Avicenna), toti aflati in cautarea Pietrei filosofale, toti avand temeinice cunostinte de filosofie si de chimie. Pentru ca alchimia era o suma de cunostinte, nu trebuie sa surprinda prezenta in carte a unor eminenti teologi, cum ar fi Albertus Magnus si Toma d’Aquino, pe seama acestuia din urma fiind pusa si scrierea unui tratat, Aurora consurgens, amplu comentat de Marie-Louise von Franz in tomul al treilea din Mysterium Coniunctionis, volumul al XIV-lea al Operelor complete ale lui C.G. Jung. Asupra secolului al XIII-lea, apogeu al culturii medievale, multe personalitati si-au pus pecetea, printre acestea fiind Roger Bacon si Raymundus Lullus, amandoi avand serioase preocupari in domeniul alchimiei. Francezul Nicolas Flamel este poate unul dintre cei mai venerati adepti ai alchimiei; legenda spune ca Flamel, un om instruit, cunoscator al limbii latine, a descoperit un manuscris al unui anume Abraham Evreul, din care nu intelegea nimic, dar care s-a dovedit a ascunde sub numeroase figuri si hieroglife Marea Opera, despre care scrie in enigmaticul sau testament, reprodus de Waite in cartea sa. Arthur Edward Waite nu si-a propus sa realizeze o sinteza teoretica a alchimiei vazuta ca opera spirituala, ci doar sa infatiseze cititorului fise biografice, a caror lungime tipografica nu este nicicum proportionala cu opera celor prezentati. De altfel, el insusi recunoaste ca a acordat „un spatiu aproape disproportionat de mare acestei istorii a lui Joseph Balsamo”. Joseph Balsamo, zis si Cagliostro, nu este amintit in marile dictionare si antologii contemporane, iar acolo unde numele sau este mentionat se precizeaza ca tot ceea ce se spune despre calitatile lui de alchimist tine de legenda, totul fiind fals. A.E. Waite isi justifica „disproportia” savarsita prin dorinta de a prezenta „latura sarlataneasca a alchimiei”, altfel destul de raspandita in randul necunoscatorilor. Alchimisti de-a lungul secolelor ofera o lectura agreabila, date biografice interesante, repere despre scrierile si teoriile alchimice ale celor cuprinsi in paginile cartii, un util punct de pornire pentru cei care vor sa patrunda tainele unui univers deopotriva sensibil si inteligibil, material si spiritual.

 

Ultima modificare :

Galerie Media

waite-alchimisti-de-a-lungul-secolelor

Alchimisti de-a lungul secolelor. Vietile celebrilor filosofi alchimisti, din anul 850 pana spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, insotite de un studiu al practicilor alchimice

Lucrarea „Alchimistii de-a lungul secolelor” este un sui generis dictionar al alchimistilor...

36,00 lei

arthur edward waite

Arthur Edward Waite (1857‑1942), poet, mistic si carturar, a fost unul dintre co-creatorii unui set faimos de Tarot, numit Rider-Waite, membru al Ordinului hermetic al Zorilor Aurii. A fost unul...

QUINTA ESSENTIA

  Reuneste cele mai semnificative lucrari apartinand hermetismului, kabbalei si alchimiei - cu alte cuvinte ale acelor arte ce se vor tot...

Am absolvit Facultatea de Filosofie a Universitatii „Al.I.Cuza” din Iasi in 1979. Am publicat peste o suta de interviuri cu reputati specialisti din lumea francofona din domeniile filosofiei, teologiei catolice si esoterismului. De asemenea, am semnat studii, articole, eseuri si recenzii în: „Opinia studenseasca”, „Luceafarul”, „Analele Stiintifice” ale Universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi, sectia filosofie, „Xenopoliana”, „Simposion”, „Vatra”, „Eglise et Vie”, „Dialog Teologic”.

Comentarii

SUS
Cos gol

INAPOI