Complicata a fost epoca primelor trei-patru veacuri dupa Hristos. Vremuri nesigure, de sfarsit si de inceput de secol. Si nu e vorba doar despre tectonica politica, militara, culturala si economica, ci poate in primul rand despre razboiul credintelor religioase. Ideile se dovedeau contondente, primind o materialitate nu rareori omucidara. Ideologiile mistice se ciocneau, vechile credinte politeiste, europene si orientale, incepeau sa fie impinse de pe scena imperiala de secta evreiasca a crestinilor, un monoteism cu pretentii de universalitate.

 

b2ap3_thumbnail_8172823018_49801373d8_o.jpg

Constantin cel Mare oficializase crestinismul drept religie a Imperiului Roman, dar rezistentele erau puternice in mentalitatea colectiva. Printre ultimii aparatori ai trecutului ideologic se numarau, cum altfel, filosofii. Argumentele lor demonstrau lipsa de consistenta logica a viziunii teologice impuse de Saul din Tars, devenit ulterior Sfintul Apostol Pavel si primul strateg al articularii doctrinare a crestinismului.

Doar ca au existat si metafizicieni care au preluat Grundul crestin, producand sofist pseudo-constructii conceptuale apte sa consolideze fundamentul teologic al noii religii universaliste. Printre acestia din urma nu s-a numarat nicidecum Porfir, discipol al lui Plotin si neoplatonic de „€žformula unu”, cum i-ar fi placut lui Noica sa spuna.

b2ap3_thumbnail_porfir_mare.jpg

 

Cine a fost insa Porfir? Si cum il putem cunoaste mai bine?

Incep cu raspunsul la a doua intrebare. Textul ganditorului neoplatonic, intitulat Sentente, ofera o buna introducere in opera si maniera de gandire a magistrului sau, Plotin, cat si in a sa proprie. Varianta in limba romana a scrierii porfiriene intitulate Sentente. Despre naturile inteligibile, cu textul elin alaturat si o completare in latina datorata unei talmaciri a lui Marsilio Ficino, o datoram travaliului inspirat si riguros al lui Alexandru Anghel, cel care ofera si un exhaustiv aparat de adnotari si comentarii. Textul a fost publicat in cadrul colectiei Carti fundamentale€ a Editurii Herald din Bucuresti, el fiind insotit de un foarte util Glosar de termeni neoplatonici si de doua bibliografii, una auxiliara si una generala, aspecte ce confirma excelenta filologica si filosofica a acestei editii exemplare.

 

 

Dar totusi, care a fost viata si insemnatatea trecerii prin istorie a lui Porfir?

Complexul personaj s-a nascut in Tyr, la o data aproximata a fi anul 233 d. Hr. Ucenicia filosofica si-a facut-o la Atena, fiind pe-atunci discipolul lui Apolonios si al lui Longinus. La douazeci de ani se duce la Roma pentru a-l cunoaste pe marele Plotin, lumina din epoca a gandirii neoplatonice. Magistrul se intorsese in Orient si intalnirea celor doi se produce abia peste un deceniu, in capitala Imperiului. Mai copt la minte si maturizat in planul argumentatiei si retoricii filosofice, Profir este pregatit sa se initieze in sofisticata teorie ontologica plotiniana. Amelius, discipol favorit al lui Plotin, contribuie si el la edificarea unei educatii de elita. Destul de curand, Porfir ajunge legatarul filosofic al magistrului, gratie inteligentei sale speculative si capacitatii eruditiei sale de a integra idei, concepte si categorii metafizice din cele mai diverse. Sase ani sta langa Plotin tyrianul, rastimp suficient ca autorul Enneadelor sa-i incredinteze conducerea numeroaselor dispute retorice, mai cu seama contra crestinilor, dar si corectarea si ingrijirea operei plotiniene. Porfir se stinge pe la 305 sau 306 d. Hr.

b2ap3_thumbnail_sentente_persp_mare.jpg

Pe Porfir il putem cunoaste mai bine citindu-i textele, cate au ajuns la noi. Scrierile porfiriene, numeroase dar destul de inegale, raman in primul rand prin comentariile sale introductive la Categoriile aristotelice, text ajuns in medievalitate datorita talmacirii latine a lui Boetius si pretext primar al celebrei dezbateri din epoca a „€žuniversaliilor”€, dar si prin scrierea de fata, Sentente, o excelenta prezentare rezumativa, de o claritate fara cusur, a doctrinei plotiniene si, fireste, a propriei lui teorii filosofice.

In text, Porfir apasa asupra caracterului etic si logic al esafodajului conceptual plotinian. El foloseste o metoda de sistematizare categoriala, specifica neoplatonismului tardiv.

 

 

Discipolul lui Plotin imparte in patru registre clasificarea virtutilor etice.

In primul rand vin cele civice, apoi cele purificatoare, pe urma cele contemplative si la final cele paradigmatice. Muritorii au ca sarcina morala sa practice al doilea tip de virtuti, caci doar ele ii pot pregati pentru identificarea cu modelul fundamental, cel oferit de sufletul contemplativ sau de intelectul pur. Prin purificare launtrica se poate ajunge la adevarata cunoastere de sine, ceea ce permite echivalenta intre sufletul individual si cel generic, identice de altminteri in substanta.

 

Cu Porfir stralucirea gandirii antice se cam stinge, rafinamentul argumentativ si supletea logica trecand intr-un fel de subordonare teologica in raport cu necesitatea crestinismului de a se aseza doctrinar pe un temei performant.

 

b2ap3_thumbnail_5244003655_0921c594e8_o.jpg