Magia este o practica ancestrala, iar urmele sale pot fi gasite oriunde ar cauta istoricul religiilor; magia exista, subzista, se transforma in sanul unei culturi; magia ofera un vast camp speculativ pornind de la simple analogii si asemanari. Perceperea asemanarilor intre obiecte este o trasatura fundamentala a gandirii umane. Magia foloseste nepotrivit acest principiu universal pentru ca nu distinge intre asemanare si identitate ; o analogie oricat de usoara era suficienta pentru a stabili o asemanare necesara. Sunt magice riturile si practicile care isi propun sa actioneze impotriva fortelor ostile, naturale sau umane. Magia s-a raspandit pe continentul african, in Egiptul faraonic, in Islam, in Mesopotamia, in Roma antica, dar si in Occidentul medieval si modern. Primele cercetari de etnologie (E.B. Tylor, J.G. Frazer) au evidentiat caracterul „homeopatic” sau „analogic” al magiei. Un principiu al similitudinii (asemanatorul cheama asemanatorul), un principiu al alaturarii (lucrurile odata aflate in contact continua sa actioneze unul asupra celuilalt), un principiu al contrarietatii (opereaza asupra unui lucru prin contrariul sau). Sociologia abordeaza magia cu referire la un grup si poate fi interpretata ca o componenta pierduta a unei „mentalitati prelogice”, ca fapt propriu omului social, ca modalitate arhaica a existentei. Psihologia raporteaza modalitatea arhaica a magiei la dimensiunile inconstientului. Etnologia, sociologia si psihologia furnizeaza bazele unui studiu a trei variabile (culturala, sociala, psihica) a lumii magiei.

 

    

Orice actiune intreprinsa de oameni pentru a incerca sa-si impuna vointa impotriva fortelor naturii, tine de magie; majoritatea culturilor fac distinctie intre magia neagra si magia alba, prima fiind periculoasa, cea de a doua avand drept scop sa-l apere pe individ de fortele malefice. In Biblie nu se face o distinctie clara intre cele doua tipuri de magie, Scriptura desemneaza aproape intotdeauna magia neagra, iar termenul kishuf nici nu desemneaza vastele puteri atribuite magiei in societatea babiloniana, de unde s-a raspandit in aria apropiata. Despre magie este si cartea lui Joshua Trachtenberg, Magie si superstitie la evrei: un studiu asupra religiei populare, traducere din limba engleza: Marilena Constantinescu, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Sepher”, editia a II-a, 2018, 366 p. Biblia manifesta o opozitie viguroasa fata de orice act de magie si nu doar fata de practicile considerate daunatoare. Biblia condamna practicarea magiei, stigmatiza magicienii, fie ei ghicitori, auguri, profeti, vrajitori si facatori de farmece. In cultura iudaica magia era un fenomen curent, dar un fenomen care venea in vadita contradictie cu omnipotenta lui Dumnezeu, care nu poate fi influentat de nici o practica umana. Dincolo de interziceri mai mult sau mai putin evidente, magia evreiasca s-a raspandit si a trecut prin veacuri pana in vremurile moderne. Magia evreiasca a avut de infruntat ostilitatea crestinilor, care vedeau chiar in practicile medicale semne ale magiei si vrajitoriei.

 

 

Putem defini magicienii evrei ca fiind de vocatie eruditi, practicanti ai artei magiei mistice doar din pasiune. Fiecare mistic bine pregatit poate practica magia ca o preocupare secundara

 

, scrie Joshua Trachtenberg.

 

Magia evreiasca se situa intr-o lume de mijloc, o lume care nu era total a trupului, dar nici in intregine a spiritului, o lume populata de demoni si ingeri. A existat o permanenta divergenta intre cei care credeau intr-o lume populata de demoni si cei care socoteau ca increderea in ratiune trebuie sa primeze. Mentalul colectiv, dincolo de interdictii, era incarcat de credinte si superstitii privitoare la demoni, la deochi, la cuvinte si blesteme, la posedarea spiritului, la spiritele celor morti. Joshua Trachtenberg subliniaza ca trasatura caracteristica a magiei medievale evreiesti a constituit-o functiunea atribuita ingerilor, agentii lui Dumnezeu ; actiunile oamenilor intreprinse aici pe pamant au fost mai intai indicate in Ceruri de ingerul stelei acelui individ. Una dintre superstitiile universal raspandite este convingerea ca numele unui om este esenta fiintei sale: „Caracteristica esentiala a lucrurilor sau a oamenilor rezida in numele lor. Deci, a cunoaste numele unui om inseamna a cunoaste secretul fiintei care il poarta, si totodata inseamna posibilitatea stapanirii destinului sau.” Intre aceste nume, autorul aminteste Golemul, un slujitor credincios care poate fi inzestrat cu viata. Folclorul evreiesc atribuie asemenea puteri, in secolul al XVI-lea, lui Elia din Helm care isi pune problema folosirii unui golem pentru a completa cvorumul necesar rugaciunii. Rabi Iuda Loew din Praga a faurit cel mai cunoscut golem, caruia prin diferite incantatii magice ii da viata, dar nu si darul vorbirii; dar intr-o vineri golemul scapa de sub controlul rabinului, iar acesta este nevoit sa-l transforme in lut.

 

In scopuri magice erau folosite si citate si formulari biblice:

 

In timpurile talmudice, versetele biblice erau deseori folosite pentru a vindeca rani si boli, cu toate impotrivirile rabinilor fata de aceasta practica.

 

In lupta cu raul nu erau folosite doar incantatii, puterea numerelor, ci si obiecte, cel mai popular fiind amuleta, folosita pentru a proteja sau vindeca. Arta magica este ilustrata si de astrologie, pe fondul unor interminabile discutii despre rolul determinant al stelelor in viata oamenilor. Iudaismul traditional nu a avut o atitudine omogena in privinta astrologiei; majoritatea rabinilor au acceptat-o, indeosebi in Evul Mediu. Talmudul babilonian in care astronomia inca facea corp comun cu astrologia sustinea ca ziua nasterii unei persoane era determinanta pentru caracterul, pentru viitorul acelei persoane; altii sustineau ca nu ziua, ci ora este definitorie, in vreme ce o a treia categorie era de parere ca evreii „nu au mazel”, adica nu au un noroc provenit de la zodia in care s-au nascut, ci din modul in care isi rostuiesc destinul. Nume sonore ale iudaismului medieval sunt in tabara celor care cred in astrologie; un adeversar redutabil a fost invatatul Maimonide care ii considera nerozi si nebuni pe cei ce se incred in stele. Expresia evreiasca Mazel tov (noroc bun) – care ad litteram inseamna „Sa ai o constelatie buna”– este o urma de necontestat a interesului pentru astrologie, desi astazi putini isi mai amintesc sensul prim!  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ideea ca planetele si stelele fixe guverneaza peste afacerile lumii materiale a fost o dogma straveche, care a primit consacrarea prin cel mai mare si vestit astronom, Ptolemeu

 

, noteaza Joshua Trachtenberg.

 

Spiritualitatea iudaica este bine-cunoscuta prin Scriptura sacra (Tanak), prin Cartile profetilor, prin cele doua Talmuduri (de la Ierusalim si din Babilon), prin Midrasuri sau prin Zohar.

 

Alaturi de aceste culmi ale civilizatiei iudaice, o privire asupra ansamblului iudaismului ar fi incompleta fara cunoasterea preocuparilor magice ale vechilor evrei, iar cartea lui Joshua Trachtenberg ofera elementele esentiale pentru intelegerea magiei si superstitiilor care au persistat in imaginarul iudaic popular timp de secole.