Blogul Editurii Herald

Unul dintre cele mai impresionante obiecte care ne au ramas din perioada etrusca este ascuns de priviri indiscrete in colosalul Muzeu Luvru din Paris. Daca va puteti croi drum dincolo de Victoria din Samothrace si daca va puteti dezlipi de langa Mona Lisa, in spatele lor veti gasi o sculptura fascinanta. Este reprezentarea unui barbat si a unei femei, surprinsi intr-o postura de o profunda intimitate. Stau sprijiniti pe coate, corpul femeii fiind ascuns in curbura corpului barbatului, picioarele, lungi, le sunt apropiate, talpile lui dezgolite adapostindu se in apropierea talpilor ei varate in ghete cu varful ascutit. Sunt aproape in marime naturala, astfel ca, apropiindu-te de ei, poti privi doua perechi de ochi de o forma foarte speciala, migdalata.

In filosofie nu exista bresa de scapare din perspectiva istoriei. In mod ideal, ma gandesc uneori ca mi‑ar placea sa le spun studentilor mei adevarul despre o anumita chestiune si sa‑i trimit acasa. Dar o astfel de abordare absolut non‑istorica tinde sa genereze o superficialitate filosofica. Trebuie sa stim cum s‑a ajuns din punct de vedere istoric sa avem intrebarile pe care le avem si ce feluri de raspunsuri formulau inaintasii nostri la aceste intrebari. Filosofia mintii din epoca moderna incepe in mod efectiv odata cu opera lui Rene Descartes (1596‑1650). Descartes nu era primul care detinea opinii de genul celor pe care el le avea, dar conceptia lui despre minte a fost cea mai influenta pentru asa‑numitii filosofi moderni, filosofii secolului XVII si cei care au urmat. Astazi, multe dintre opiniile sale sunt expuse in mod curent si acceptate fara sa fie puse sub semnul indoielii de catre persoane care nici macar nu reusesc sa ii pronunte corect numele. Cea mai faimoasa doctrina a lui Descartes este dualismul, ideea ca lumea se imparte in doua genuri diferite de substante sau entitati, care pot exista in mod autonom. Acestea sunt substante mentale si substante fizice. Forma de dualism a lui Descartes este denumita uneori „dualismul de substanta”.

Iata ce spunea poetul libanez despre cunoasterea de sine, in cartea Profetul, aparuta in 1923:

Exista o veche sarada matematica despre un calugar care pleaca intr-o dimineata de la manastire, la rasaritul soarelui, ca sa urce pana la un templu aflat in varful unui munte inalt. Nu exista decat o singura carare, ingusta si serpuitoare, si uneori el urca incet, caci unele portiuni sunt destul de abrupte, dar ajunge la templu cu putin inainte de asfintit. A doua zi dimineata, el coboara, pornind tot la rasarit, si ajunge la manastire tot la asfintit. Intrebarea este: exista un punct pe traseu unde el sa treaca la exact aceeasi ora, atat la urcare, cat si la coborare? Nu se pune problema sa identifici locul, ci doar sa spui daca el exista sau nu.

Considerata de cele mai multe ori doctrina mistica a religiei evreiesti, Cabala este mai mult decat un sistem filosofic sau religios, depaseste limitele unei mistici religioase, este mai mult decat o traditie esoterica. Nu putini sunt insa aceia care continua sa vada in Cabala o invatatura mistica si esoterica. „Definirea Cabalei ca mistica se bazeaza deci pe modul cum o abordam, in masura in care ea tinde spre cunoasterea lui Dumnezeu si a operei sale, ale carei elemente intrinseci au la baza o conceptie intelectuala. Desi, in esenta ei, Cabala nu este o abordare intelectuala sau rationala a religiei, pentru unii cabalisti intelectul insusi devine o miza a misticii. Cabala isi are radacinile in legatura dintre intuitie si traditie”, considera autorii Dictionarului enciclopedic de iudaism.