Blogul Editurii Herald

O carte despre mitologia crestina cred ca nu s-a mai scris. Pentru aceasta omisiune exista motive intemeiate, caci subiectul este de o extrema delicatete si complexitate, nu din cauza materiei ca atare, ci deoarece intreaga problema este, cumva, „sensibila”. Despre crestinism ca atare exista opinii extrem de diferite, dar violent sustinute – opinii cu privire la ce este el, dar si opinii care incearca sa stabileasca daca el este sau nu este „ceva bun”. Tot astfel, exista opinii foarte diferite cu privire la natura si valoarea mitologiei – care nu a devenit subiectul unui studiu serios decat foarte recent. Dar cand cineva le ia pe cele doua impreuna, indrazneste sa-si asume un risc, iar riscul este foarte mare.

Verile tipice ale vietii mele de adult le petrec in zapada si pe zloata, spargand roci pe faleze aflate mult dincolo de Cercul Polar. Cea mai mare parte a timpului inghet de frig, fac basici in palme si nu gasesc absolut nimic. Dar, daca am putin noroc, descopar oasele unor pesti de demult. Majoritatea oamenilor nu ar considera asta o comoara, dar pentru mine ele sunt mai pretioase decat aurul.

In deceniul al saptelea al secolului trecut, lumea occidentala a inceput sa manifeste o preocupare tot mai mare pentru samanism, un fenomen putin cunoscut in cercurile largi, singurii care-l studiasera pana atunci fiind antropologii si istoricii religiilor. Termenul saman apare pentru prima oara in Europa in 1697 intr-o carte scrisa de un negustor german, A. Brand, care l-a auzit in Siberia, cuvantul fiind intrat in limba rusa cu cateva decenii mai devreme. Originea cuvantului este in continuare subiect de controverse, unii atribuindu-i origini sanscrite, in vreme ce lingvistii turci considera ca radacina cuvantului este de origine turca si a ajuns prin intermediul indigenilor turcofoni din Siberia meridionala. Lumea occidentala traitoare in vremea amintita mai sus era mai putin preocupata de originea termenului sau de studiile savantilor, pentru ca port-drapelul neo-samanismului era arunci Carlos Castaneda, care pretindea ca a descoperit initierea in teritoriile indienilor din America de Nord, scriind mai multe carti care s-au bucurat de succes editorial, dar doar atat!, ba mai mult a sustinut o teza de doctorat la UCLA, considerata de unii specialisti „o mare prostie” comisa de prestigioasa universitate.

La ce ma refer atunci cand spun ca hrana este informatie? Dupa cum am afirmat anterior, alimentele pe care le ingeram le spun celulelor noastre cum sa se comporte prin faptul ca schimba modalitatea de actiune a enzimelor din interiorul celulelor. Spre exemplu, zaharul face mult mai mult decat doar sa aduca un aport caloric – sau, mai bine zis, un aport de calorii goale, care nu contin nutrienti. El face ca tot nivelul de glucoza din sange (sau, simplu, glucoza) sa creasca dramatic, ceea ce ne da foarte multa energie pe moment, urmata apoi de o scadere brusca. In plus, glucoza din sange, care atinge cote ridicate dupa ce mancam zahar, se ataseaza de celulele din organism si produce schimbari care incep sa se manifeste la nivelul profund al celulelor, si anume in nucleu, activand genele si determinandu-le sa produca enzime care sporesc nivelul de inflamatie din interiorul celulei.

Aparuta de curand in colectia Autobiografia, cartea Libertate in exil reprezinta autobiografia actualului Dalai Lama, liderul spiritual si politic al Tibetului, castigator al Premiului Nobel pentru Pace in anul 1989, in care acesta vorbeste despre copilaria lui in Tibet, descoperirea ca Dalai Lama, numirea ca lider politic al statului si confruntarea cu regimul comunist impus de chinezi, fuga in India si munca sa in sprijinul refugiatilor tibetani, in speranta redobandirii independentei Tibetului. Va invitam sa parcurgeti un fragment despre cum sa cultivam responsabilitatea universala unii fata de altii si pentru planeta pe care o impartasim, bazata pe o inima buna si pe constientizare.