sf. grigorie de nazianz

Sfantul Grigorie de Nazianz, supranumit
Teologul, s-a nascut in jurul anului 330, in Arianz, langa oraselul Nazianz din
Capadocia. Sf. Grigorie isi insuseste cultura profana (filozofia si retorica) in
Cesareea din Capadocia, apoi studiaza in Cesareea din Palestina si
Alexandria.Formatia filozofica si-o desavarseste indeosebi la Atena, loc unde
leaga o stransa prietenie cu Sf. Vasile.
Incepand cu 357 revine in patrie si se
boteaza, iar dupa un an se retrage in singuratate, unde, alaturi de Sf. Vasile,
studiaza Scriptura si operele Sfintilor alcatuind impreuna un fel de antologie a
operei lui Origen, cunoscuta sub numele de Filocalia.
In anul 361 scrie tratatul Despre fuga (sau
"Despre preotie") iar ca reactie la respingerea de catre imparatul Iulian a
credintei crestine, Sf. Grigorie compune doua Invective impotriva lui Iulian; in
anii urmatori, alaturi de prietenul sau Sf. Vasile, se angajeaza in lupta
impotriva ereziei ariene prin cuvantari si dezbateri publice; in 372 este asezat
de catre Sf. Vasile ca episcop. Dupa impacarea survenita intre Sf. Vasile si
Antim, Sf. Grigorie ramane fara jurisdictie si se intoarce la Nazianz. La scurt
timp dupa aceea se retrage la o manastire din Seleucia, unde va sta cativa ani.
In anul 379, dupa decesul imparatului Valente
(care era de orientare ariana), episcopii ortodocsi din Tracia il aleg pe
Sfantul Grigorie ca episcop la Constantinopol. Aici el rosteste cele Cinci
cuvantari despre Dumnezeu, prin care argumenteaza natura Sfintei Treimi si
unitatea Dumnezeiri.
Odata cu venirea lui Teodosiu ca imparat,
bisericile trec din nou in mana ortodocsilor. Sf. Grigorie conduce mai departe
Biserica constantinopolitana, dar refuza sa fie inscaunat mai inainte de a fi
ales in mod canonic. Alegerea lui canonica are loc in 381, la Sinodul al II-lea
ecumenic, pe care il va prezida pentru foarte scurt timp. In iulie 381,
intristat de pierderea increderii episcopilor si a imparatului, renunta la scaun
si se retrage definitiv la Arianz, unde isi va petrece ultimii ani ocupandu-se
cu scrisul. Se stinge la 25 ianuarie 389. Dupa moartea Sf. Grigorie, Nichobulos,
nepotul si executorul sau literar incepe munca de editare a scrierilor acestuia;
la acest efort de restituire a participat si Eulalios, un alt membru al familiei.
Incepand cu anul 400 Rufinus incepe traducerea predicilor Sf. Grigorie in limba
latina.
*
Insemnatatea operei Sfantului Grigore de
Nazianz a fost atat de mare, incat la Sinodul de la Calcedon a fost supranumit "Teologul",
titlu acordat doar Apostolului Ioan si Sf. Simeon Noul Teolog. Opera sa este
alcatuita din cuvantari, poeme si scrisori.
1. Cuvantarile, partea cea mai pretioasa a
acestei opere sunt in numar de patruzeci si cinci, mai mult de jumatate datand
din perioada constantinopolitana (379-381) Dintre acestea amintim: a) cuvantari
dogmatice, intre care se disting cele cinci cuvantari teologice asupra Sfintei
Treimi; b) cuvantari la sarbatorile crestine (Nasterea, Pastile, Cincizecimea
etc.); c) panegirice pentru sfinti (Sf. Ciprian al Antiohiei, Sf. Atanasie etc.)
in care oratorul desfasoara toate resursele artei sale; d) predici funebre (Cezarie,
Sf. Vasile etc.), La acestea trebuie adaugate doua Invective adresate
imparatului Iulian Apostatul si, in sfarsit, cateva cuvantari de circumstanta in
care autorul explica si justifica purtarea sa.
2. Poemele dateaza din ultima perioada a
vietii Sf. Grigorie fiind impartite in Poeme teologice si Poeme istorice,
subdivizate fiecare in doua sectiuni - poemele teologice, in Poeme dogmatice si
Poeme morale, iar poemele istorice, in Poeme personale si Poeme despre altii.
3. Culegerea de Scrisori cuprinde 244 de
documente rezultate din corespondenta purtata cu personalitati din epoca (ramane
incerta scrisoarea adresata lui Evagrie Ponticul).Cateva piese reprezinta totusi
documente teologice de prim ordin.
Viata Sf. Grigorie de Nazianz si lupta sa
impotriva principalelor erezii ale veacului sau (arianismul, pnevmatomahismul,
eunomianismul - ca sa citam doar cateva dintre acestea) au lasat o impresie
profunda asupra contemporanilor sai.
Cuvantari teologice - cinci cuvantari
de sf. grigorie de nazianz
Colectia Spiritualitate crestina continua cu
publicarea unei parti...
Opere dogmatice
de sf. grigorie de nazianz
Cartea trateaza complet cele doua probleme majore
ale doctrinei crestine:...
Taina M-a Uns
de sf. grigorie de nazianz
Opera scrisa a Sf. Grigorie de Nazianz este rezultatul uriaselor framantari...