Strapungerea spre fiinta. Etapele maturitatii umane

Colectia: Serie autor: K.G. Durckheim
Traducator: viorica juncan
Categorie: Lecturi filosofice, Invataturile Maestrilor Spirituali, Redefinirea masculinitatii
in stoc
021-319-40-60 / 0771-664-320
Interval orar: 9:00 - 17:00
Unii se vor intreba daca maturitatea nu este un privilegiu rezervat senectutii.
Maturitatea nu este nici expresia unei predispozitii fericite, nici fructul natural al senectutii, ci rezultatul unui travaliu pe care omul il indreapta asupra sa.
Care este prima conditie in vederea dobandirii maturitatii? A recunoaste cu toata onestitatea ca ea ne lipseste. Trebuie sa luam limpede cunostinta de rezistentele noastre indreptate impotriva cresterii noastre interioare. Numai atunci vom avea acces la surse. Adversarul, necesar totusi, este Eul care separa si divizeaza; iar sursa este fiinta noastra esentiala, obturata insa de Eu. A asculta vocea ei, a o intercepta nu doar in orele linistite, ci de-a lungul cotidianului dificil, chiar si in mijlocul muncii mecanizate, aceasta este munca noastra de prima necesitate.
Fara aceasta dezvoltarea a sufletescului esential uman, omul ramane, oricare ar fi gradul de dezvoltare a aptitudinilor sale practice sau profesionale, doar jumatate de om, si aceasta inseamna imatur.
Majoritatea nu stiu ca aceasta lipsa de maturitate este extraordinar de raspandita in societate si ca ea este cauza multor esecuri atat pe plan personal, cat si pe plan familial (cresterea copiilor) si, deloc mai putin, pe plan social: lipsa de maturitate a barbatilor si a femeilor care ocupa posturi de prim-plan este cauza unei multitudini de ravagii in viata celor care sunt incredintati responsabilitatii lor.
Karlfried Graf Dürckheim
Cuprins
Nota traducatorului ................................ 5
Prefata ................................ 13
Spiritul omului, Spiritul lui Dumnezeu ................................ 20
Sufletul amenintat de excesul de eficienta ................................ 33
Activism si seninatate ................................ 39
Pierderea interioritatii ................................ 46
Victoria spiritului asupra mecanizarii ................................ 52
Despre Eul care desparte si Fiinta care reuneste ................................ 59
Semnele non-maturitatii umane ................................ 72
Adolescenta – trezirea fiintei ................................ 78
Orele astrale ale vietii ................................ 106
In oglinda seriozitatii ................................ 112
Despre lumina supranaturala ................................ 121
Etapele maturitatii din punct de vedere psihologic si religios ................................ 135
Vindecarea de la Fiinta la Fiinta – Analiza care clarifica – Cataliza care trezeste ................................ 152
Despre triplul aspect al Fiintei vii vazute in oglinda tipologiei ................................ 163
Puterea, rangul si nivelul omului ................................ 175
De acelasi autor
Din aceeasi colectie
-
Prima si ultima libertate
-
Pasi pe Cale
-
Mathnawi - poeme, parabole si invataturi sufite
-
Aripi frante
-
Misteriile egiptene - Zei, regi, simboluri si ritualuri
-
Pelerinul rus. Marturisirea plina de har despre cautarea si practica Rugaciunii inimii - Cel mai iubit text clasic al spiritualitatii crestine despre Rugaciunea lui Iisus
-
Dao De Jing (Cartea despre Dao si Virtute)
-
Cartea celor cinci cercuri - Go Rin no Sho
-
Samanismul - Calatorie intre doua lumi
-
Dialoguri hiramice: Urcand scara melcata
-
Cartea despre acel tabu care te impiedica sa afli cine esti
-
Bushido - Codul Samurailor
-
Corpul isi aminteste - Psihofiziologia si tratamentul traumei - ( I )
-
Crescandu-l pe Cain - Sa ocrotim viata emotionala a baietilor
-
Prieteni buni, dusmani aprigi
-
Eroul cu o mie de chipuri
-
Parentaj sensibil si inteligent - Sa ne intelegem mai profund pe noi insine ca sa putem creste copii fericiti
-
Nietzsche pentru stresati - 99 de pilule de filozofie radicala pentru a tine mintea treaza
-
Kafka pentru deprimati - 99 de pilule inspiratoare pentru a usura crizele cotidiene
-
Calea samanului - Un ghid pentru putere si vindecare
-
Mindfulness pentru parinti - Cand fiecare zi este o binecuvantare
-
Shakespeare pentru indragostiti - 72 de pilule pentru a ne bucura de iubire in fiecare zi
-
Primeste iubirea pe care o doresti - Ghid pentru cupluri - a XX-a editie aniversara, revizuita si actualizata
-
Meditatia interpersonala - Trezirea in relatie
-
Viata mea si psihanaliza (Autobiografia)
-
Mahatma Gandhi - O viata legendara (Biografia)
-
Povestea vietii mele - Benjamin Franklin (Autobiografia)
-
Pentru binele tau. Radacinile violentei in educatia copilului
-
Tratat despre toleranta
-
Viata unui sclav american (Autobiografia)
-
Strapungerea spre fiinta. Etapele maturitatii umane
-
Lumea interioara a traumei - Mecanisme defensive arhetipale ale spiritului personal
-
Invataturile samanilor Peyotl. Cele cinci puncte ale atentiei
-
Stresul: 8 strategii de gestionare
-
Pe calea mea - O autobiografie (1915-1965)
-
Actioneaza cu dragoste - Pune capat conflictelor, rezolva neintelegerile si intareste-ti relatia prin terapia acceptarii si angajamentului
-
Misticii islamului
-
Mark Twain - Capitole din autobiografia mea
-
E baiat ! - Dezvoltarea fiului tau de la nastere pana la optsprezece ani
-
Revolta corpului. Forta vindecatoare a propriului adevar
-
Dansul relatiilor - Cum sa vorbim cand ne simtim furiosi, raniti, speriati, frustrati, jigniti, inselati sau disperati
-
Spartanii. O istorie legendara
-
Inventiile mele (Autobiografia)
-
Borderline: cum sa traiesti alaturi de o persoana cu emotii extreme
-
Traind dupa invatatura lui Bhagavan
-
Barbarii - Civilizatii disparute
-
Pe taramul fantomelor infometate. Prizonieri in lumea dependentei
-
Winston Churchill - Anii tineretii mele (Autobiografia)
-
Cum sa-ti gestionezi emotiile coplesitoare si sa-ti recapeti autocontrolul. Ghidul practic de terapie comportamentala dialectica
-
MINDFULNESS : Munca, Sex si Bani - Traieste deplin constient in viata reala
-
Abilitati de relationare in cuplu - Cum sa construiesti o relatie mai buna
-
Simbolismul corpului uman
-
Sparge tiparele! Cum sa-ti recapeti libertatea de a fi tu insuti prin terapia schemelor
-
Constient - Stiinta si practica prezentei - Practica transformatoare a meditatiei
-
Copiii adulti ai parintilor imaturi emotional - Cum te poti „vindeca” de parintii distanti, lipsiti de empatie, egoisti
-
Dieta spirituala: un program revolutionar pentru eliminarea a tot ce iti ingreuneaza inutil viata
-
Muntele Tacerii: in cautarea spiritualitatii ortodoxe
-
Deschiderea Portii Dragonului - Calea devenirii lui Wang Liping, maestru daoist modern din scoala Longmen
-
Tantra iluminata - Filosofia, istoria si practica unei traditii nemuritoare
-
Corpul isi aminteste - Revolutionarea tratamentului traumei - ( II )
-
Salveaza-ti casnicia in 7 pasi! Solutii unice si remedii impotriva divortului testate de peste 1 milion de cupluri din intreaga lume
-
Spirala ascendenta - Cum folosim neurostiinta pentru a schimba cursul depresiei
-
Noaptea intunecata
-
Mindfulness in relatia de cuplu: 5 chei practice pentru a ne maturiza in relatii si a dezvolta prezenta si iubirea constienta
-
Nesupunerea civica si alte scrieri
-
Libertate in exil (Autobiografia lui Dalai Lama)
-
Viata si opera mea (Autobiografia Henry Ford)
-
Fundamentele Alchimiei Interne - Practica daoista Neidan
-
Realizarea Sinelui - Scrisori de la Sri Ramanasramam (I)
-
Cultivarea rabdarii - Tehnici budiste pentru a depasi mania si furia
-
Eseurile despre relatii, sexualitate si experienta
-
Darurile desertului - Calea uitata a spiritualitatii crestine
-
Acasa la mama, acasa la tata - Ghidul complet pentru parintii despartiti, divortati sau recasatoriti care isi doresc sa construiasca doua case primitoare pentru copilul lor
-
Acasa la mami, acasa la tati - Cartea copiilor. Cum sa te simti acasa intr-un camin sau in doua
-
Francmasoneria pe intelesul adeptilor sai - Filozofia, obiectul, metoda si mijloacele sale - Cartea Ucenicului - Cartea Companionului - Cartea Maestrului
-
Istoria si legendele Sfantului Graal - Simbol, magie si mister in miturile arthuriene
Cei care au cumparat aceasta carte au mai cumparat si:
-
Arta alchimiei (Compozitia Compozitiilor - Despre Piatra Filosofala - Despre Arta Alchimiei)
-
Realitatea fiintei - Cea de-a Patra Cale a lui Gurdjieff
-
Tractatus Aureus - Tratatul de Aur al lui Hermes despre Piatra Filosofilor
-
Chemarea Maestrului Spiritual - Sensul indrumarii spirituale pe calea catre Sine
-
Hara - Centrul vital al omului
-
Oceanul sufletului
-
Spovedanie - Cautand sensul vietii (Autobiografia)
-
Mindfulness pe intelesul tuturor
-
Platon pentru visatori - 80 de pastile de filosofie cotidiana pentru a-ti transforma cele mai bune idei in realitate
-
Misticii islamului
-
Benedictus Deus - Tratate si Predici
-
Muntele Tacerii: in cautarea spiritualitatii ortodoxe
-
Calea samanului - Un ghid pentru putere si vindecare
-
Edda - Povesti din mitologia nordica
-
Mintea. O scurta introducere in filosofia mintii
-
Meditatia si viata cotidiana
-
Mindfulness si neurobiologie - Dezvoltarea creierului si a starii de bine prin meditatie si practica prezentei constiente
-
Oscar Wilde pentru blazati - 99 de pilule de intelepciune pentru fericirea de aici si acum
-
Intelepciunea nesigurantei
-
Peripetiile lui Nastratin Hogea
-
Mintea linistita si senina
-
Ars Alchimica - Sapte tratate in care se vorbeste despre Natura, Stiinta si Arta Spagirica
-
Mintea Zen, Mintea Incepatorului
-
Mathnawi - poeme, parabole si invataturi sufite
-
Devino ceea ce esti
-
Invataturile samanilor Peyotl. Cele cinci puncte ale atentiei
-
Corpus Hermeticum - Textele fundamentale si invataturile tainice de initiere in hermetism
-
Cum gatim realitatea - Retetar de spiritualitate pentru oameni sceptici
-
Cosmologia voioasa - Incursiuni in chimia constiintei
-
Darul iubirii - Profetul - Nebunul - Nisip si spuma - Gradina Profetului - Portret in penita - Deschizatorul de drumuri